Dorin Chirtoacă, gata pentru o campanie electorală „și mai murdară”


Foto: kp.md
Dorin Chirtoacă și-a exprimat dorința de a candida pentru al treilea mandat de primar al capitalei. Liberalul afirmă că trebuie să ne așteptăm la cea mai murdară campanie electorală, informează NOI.md.

„De obicei, în preajma alegerilor apar insinuări, apar intoxicări, provocări, acuzații și foarte multă murdărie. Am trecut de nenumărate ori printr-o astfel de experiență și sînt convins că alegerile care vin nu se vor deosebi decît prin faptul că vor fi și mai murdare decît celelalte care au fost pînă acum”, a specificat edilul, adăugînd că nu va comenta insinuările care îi vor fi aduse în perioada campaniei.

„Am trecut de «mănușă», am trecut de «soluție», de «petiție», de monstruoasa coaliție și de altele care mai sînt în calea noastră. Eu personal am încredere în locuitorii Chișinăului și cred că și ei la rîndul lor au încredere în mine. Consider că avem toate șansele să mergem înainte după luna iunie 2015 cu actuala echipă din administrația locală și cu subsemnatul. În cazul în care locuitorii vor avea o altă părere, le voi mulțumi pentru onoarea de a fi fost primar al locuitorilor municipiului timp de opt ani de zile. Numai cine nu vrea să vadă nu observă progresele făcute în municipiu timp de opt ani”, a menționat Chirtoacă.
 

Un comentariu:

  1. Alo
    Pentru toți cei care au nevoie de un împrumut special pentru a reconstrui
    life.We lor sunt o societate cu răspundere limitată și Consiliul de Supraveghere
    Capital 40446205292 € vom da împrumut special, la o rată de
    3%. Suntem capabili de a împrumuta bani oricărei persoane fiind
    în nevoie și de capacitatea de a rambursa și în special recunoscător nostru
    beneficii. mulțumesc să mă contactați prin e-mail: jeanpaul.carrougeau@aol.fr

    RăspundețiȘtergere

Cuvinte neplacute si murdare vor fi sterse .

Postări populare

Ultimele comentarii