Cea mai în vogă culoare a blănurilor – de smarald


 Foto: noi.md
Pe piaţa moldovenească este un sortiment vast de blănuri naturale, în principal importate. Dar treptat, în afară de o fabrică autohtonă mare, creată încă pe vremurile sovietice, apar producători noi. La ultima expoziţie de modă, care a avut loc în luna noiembrie a anului trecut, atenţia vizitatorilor a fost atrasă de blănurile uşoare, inclusiv cele de culori aprinse. Vestea cea plăcută este că ele sînt confecţionate de întreprinderea moldovenească – Milabrega.

Este vorba despre o afacere de familie, iniţiată în 1997 la Bălţi, prin tăbăcirea şi prelucrarea pieilor. Bărbaţii din familia Dubenco au transmis aceasta îndeletnicire în condiţii casnice din generaţie în generaţie. Iar Vladimir Dubenco a deschis o fabrică mică cu 15 angajaţi, unii din ei au muncit anterior la combinatul de blănuri „Mioriţa”. Soţia lui, Aurelia Dubenco, conduce procesul de producere.

- Noi prelucrăm piei de miel, oaie, capră, precum şi confecţionăm pentru piaţa locală, - povesteşte D-na Dubenco. – Pieile le achiziţionăm de la populaţie. Tăbăcirea pieii este un proces complex, efectuat în cîteva etape. Noi utilizăm o tehnologie clasică cu înmuierea pieilor în tărîţă şi încă multe alte operaţiuni, pentru ca pielea să fie moale, iar blana – uşoară. Dispunem şi de un atelier propriu pentru vopsirea pieii, în care se folosesc tehnologii noi. Vopseaua aplicată pe blănuri este foarte rezistentă, nu se şterge. Confecţionăm blănuri de diverse culori, deoarece culoarea neagră nu mai este în vogă. Prin decolorarea pieilor din blană neagră facem cafenie, care se bucură de popularitate.

Probabil că toţi îşi amintesc că înainte blănurile erau grele. Noi am muncit mult timp asupra acestui lucru, deoarece cumpărătorii îşi doresc blănuri uşoare. Am fost ajutaţi şi de specialiştii ruşi, cu care pînă acum menţinem legătura. Modelele blănurilor sînt elaborate de designer, iar tendinţele în modă le urmărim, vizitînd diverse expoziţii de blănuri, în principal în Rusia, deoarece ea este cea mai mare piaţă de blănuri. În prezent în vogă este culoarea de smarald a blănurilor şi noi am decis să o testăm pe articolele noastre. Iar ultimul trend al modei - blănuri fără gulere.

Blănurile – căciuli, veste, geci, blănuri – deocamdată vindem doar pe piaţa locală. Comercializarea depinde de cît de calde sînt iernile. Cînd gerurile vin mai devreme, vînzările sînt reuşite. Iar cînd gerurile încep în ianuarie, oamenii nu au deja nevoie de blănuri. Nu doar vînzările, ci şi munca noastră are caracter sezonier – confecţionăm cîte 30-50 de articole la un preţ de la 2 mii de lei (veste îmblănite) pînă la 10 mii de lei (blănuri lungi).

Deoarece piaţa blănurilor din Moldova este mică, prelucrarea pieilor (tăbăcirea, vopsirea şi decolorarea) – este principalul gen de activitate, confecţionarea fiind secundară. De acea întreprinderea cîştigă partea majoră a veniturilor, prestînd populaţiei servicii de prelucrare a diverselor tipuri de piele (inclusiv de iepure şi nutrii). În anul 2014 am însuşit prelucrarea pielii de oaie, care, în principal, este livrată fabricilor locale de încălţăminte. Căutăm clienţii prin Internet. De sigur, am vrea să exportăm şi piei, şi produse finite, deoarece întreprinderea noastră are capacităţi mari. Spre exemplu, capacităţile de producere ale Milabrega permit înmuierea a cîte 500 de piei pe zi, spune Aurelia Dubenco.

Postări populare

Ultimele comentarii