Se afișează postările cu eticheta protest. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta protest. Afișați toate postările

joi, 3 ianuarie 2013

Actorii teatrului „Eugen Ionesco” intră în grevă


Foto: moldovenii.md
Scandalul între colectivul teatrului „Eugen Ionesco” şi Ministerul Culturii continuă. Actorii sînt indignaţi de nepăsarea totală a ministrului Boris Focşa în privinţa alegerii noii conduceri a teatrului.„Ţinînd cont de faptul că repetatele demersuri adresate ministrului Culturii, Boris Focşa, în vederea soluţionării problemei desemnării directorului teatrului au fost ignorate. Teatrul „Eugene Ionesco” se vede nevoit să recurgă la o formă publică de protest”, se menţionează într-un comunicat al colectivului.

Actorii vor începe protestele pe data de 4 ianuarie 2013. Toţi actorii care vor juca în spectacolele teatrului vor purta la mînecă panglici albe şi, în funcţie de circumstanţe, vor explica spectatorilor cauzele protestului.

De asemenea, Teatrul îşi rezervă dreptul de a utiliza şi alte forme de protest public faţă de decizia arbitrară a ministrului Culturii, Boris Focşa.

Amintim că, recent, administraţia Teatrului „Eugen Ionesco” a acuzat ministrul de neprofesionalism şi lipsă de transparenţă.


Sursa: noi.md

luni, 9 aprilie 2012

Zubco: Filmul despre 7 aprilie conţine informaţii din dosarele Procuraturii Generale VIDEO



Procurorul general al Moldovei, Valeriu Zubco, confirmă că filmul despre 7 aprilie 2009, făcut public, sîmbătă, de anonimi, conține o parte din adevăr. Potrivit lui, aceleaşi date se conțin și în materialele cauzei penale, care au fost expediate în instanța de judecată.

”Nu putem să facem publice materialele cauzei penale, dar ceea ce se prezintă în acest film corespunde probelor acumulate. Filmul confirmă că procurorii și colaboratorii SIS-ului au mers pe o pistă corectă, care demonstrează, într-adevăr, cine sînt organizatorii evenimentelor din 7 aprilie”, a declarat Zubco în cadrul unei emisiuni la Prime TV.

Potrivit lui, pe 9 aprilie, va avea loc o ședință la care se va decide inițierea unei anchete în vederea depistării sursei scurgerii de informație.

Totodată, directorul interimar al Serviciului de Informație și Securitate, Valentin Dediu, susține că nu există dovezi de implicare a unor servicii secrete străine în evenimentele din 7 aprilie 2009.

”Ne deranjează concluziile acestui film. Noi nu avem dovezi că serviciile speciale ale vre-unui stat străin ar fi implicate în activități ilegale în Republica Moldova”, a ținut să precizeze Dediu.

De menționat că, sîmbătă, un autor anonim a expediat în presă un film despre evenimentele din 7 aprilie 2009. Filmul de 50 de minute conține informații despre organizarea pogromurilor de acum 3 ani, precum şi despre persoanele implicate în acestea. Potrivit blogger-ului rus, Eduard Baghirov, consilierul prezidențial de atunci, Mark Tkaciuk, i-ar fi promis 500 de mii de dolari pentru a organiza provocări ”fără cadavre”.

Tkaciuk respinge acuzațiile lui Baghirov.