Se afișează postările cu eticheta Teatru. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Teatru. Afișați toate postările

vineri, 4 ianuarie 2013

Boris Focșa, supărat pe colectivul Teatrului ”Eugen Ionesco”: Nu înţeleg reacţia lor

Foto : timpul.md

Ministrul Culturii, Boris Focșa, respinge acuzațiile aduse de către colectivul Teatrului ”Eugene Ionesco” referitoare la neprofesionalism şi lipsă de transparenţă în privinţa alegerii noii conduceri a teatrului.

Potrivit ministrului, concursul s-a petrecut cu mari încălcări ale regulamentului, de aceea candidatura lui Val Butnaru a fost respinsă.

„Pentru această funcție a fost organizat un concurs, la care au participat trei persoane care nu aveau dosarele complete. Doi candidați s-au retras, în cursă a rămas Val Butnaru. Cu un singur candidat concursul nu a putut să continue. În aceste condiții, primul concurs a fost anulat, iar la al doilea nu a participat nici-o persoană”, a menţionat Focşa.

El a precizat că urmează să fie anunțat un nou concurs. „În prezent, directorul interimar al teatrului „Eugen Ionesco” este Petru Vutcărău, numit prin ordinul ministrului. Teatrul are datorii enorme de milioane de lei. Nu înţeleg de unde a apărut această datorie, cînd bugetul teatrului s-a triplat în ultimii ani. Ministerul va ţine cont în continuare de cadrul legal”, a adăugat ministrul.

Totodată, Focşa a spus că nu înţelege reacţia colectivului teatrului.

Amintim că, astăzi, 4 ianuarie actorii teatrului „Eugen Ionesco” au intrat în grevă, fiind nemulțumiți de faptul că ministrul Culturii a refuzat să-l numească în funcție de director pe jurnalistul Val Butnaru.


joi, 3 ianuarie 2013

Actorii teatrului „Eugen Ionesco” intră în grevă


Foto: moldovenii.md
Scandalul între colectivul teatrului „Eugen Ionesco” şi Ministerul Culturii continuă. Actorii sînt indignaţi de nepăsarea totală a ministrului Boris Focşa în privinţa alegerii noii conduceri a teatrului.„Ţinînd cont de faptul că repetatele demersuri adresate ministrului Culturii, Boris Focşa, în vederea soluţionării problemei desemnării directorului teatrului au fost ignorate. Teatrul „Eugene Ionesco” se vede nevoit să recurgă la o formă publică de protest”, se menţionează într-un comunicat al colectivului.

Actorii vor începe protestele pe data de 4 ianuarie 2013. Toţi actorii care vor juca în spectacolele teatrului vor purta la mînecă panglici albe şi, în funcţie de circumstanţe, vor explica spectatorilor cauzele protestului.

De asemenea, Teatrul îşi rezervă dreptul de a utiliza şi alte forme de protest public faţă de decizia arbitrară a ministrului Culturii, Boris Focşa.

Amintim că, recent, administraţia Teatrului „Eugen Ionesco” a acuzat ministrul de neprofesionalism şi lipsă de transparenţă.


Sursa: noi.md