sâmbătă, 13 iulie 2013

Adevărul despre evenimentele din 7 aprilie 2009 poate fi elucidat de experţii străini – declaraţie

Dacă Republica Moldova ar avea posibilitatea să invite specialişti de peste hotare, adevărul despre 7 aprilie 2009 ar putea fi cunoscut, afirmă fostul reprezentant al Moldovei la Organizaţia Naţiunilor Unite, Alexei Tulbure. El a declarat pentru NOI.md că situaţia cînd nu se cunosc informaţii despre evenimentele care au avut loc acum trei ani este, cel puţin, ciudată.

Fostul şef al Aparatului ministrului Afacerilor Interne, Valeriu Cerba, susţine că un factor care nu permite elucidarea evenimentelor din 7 aprilie este lipsa specialiştilor cu experienţă în instituţiile de drept. Potrivit lui, acest vid s-a creat după ce mai mulţi funcţionari calificaţi s-au pensionat, în urma unor modificări la legislaţie.

Totodată, fostul ministru al Securităţii Naţionale, Anatol Plugaru, consideră că nu se doreşte elucidarea evenimentelor din 7 aprilie. “ Dovezile trebuia să fie adunate chiar în aceiaşi seară şi nu să se strîngă mai întîi gunoiul din clădiri. Nu se doreşte aflarea adevărului, mai ales în situaţia cînd instituţiile cheie sînt partajate”, a spus Plugaru. Sursa: noi.md

0 commenti:

Trimiteți un comentariu

Cuvinte neplacute si murdare vor fi sterse .