luni, 18 februarie 2013

ANCHETĂ: Prinţul Charles chiar este urmaşul lui Dracula


Jurnaliştii revistei autohtone au apelat la ajutorul lui Leo van de Pas, coordonatorul uneia dintre cele mai importante baze de date de genealogie din lume, colecţionar al unei vaste biblioteci de profil şi proprietar al site-ului de internet www.genealogics.org. 

Intr-un arbore genealogic atat de stufos precum cel al familiei regale britanice, a zecea generatie de dinaintea Reginei Mary, bunica Reginei Elisabeta a II-a, e neverosimil de scurta, doar o "crenguta". 


O bizarerie trecuta cu vederea. Caci nici unul dintre istoriografii maghiari care incercau sa demonstreze originea ardeleana a mostenitorilor coroanei britanice nu avea interesul sa arate ca acea "crenguta" ducea, intregita, tocmai la familia munteana a Draculestilor, la Vlad Tepes, la fratele sau Vlad al III-lea Calugarul, la tatal sau, Vlad Dracul, la Mircea cel Batran, pana hat, departe, pe la 1300, la Basarab Voievod! Printul Charles nu glumise. Chiar se trage din familia lui Vlad Tepes! Documentele o confirma! 

"In ziua de azi, lumea foloseste cu prea multa lejeritate termeni ca "stramos" si "urmas". In sens strict genealogic, stramosul Printului Charles nu e Vlad Tepes, ci fratele sau, Vlad Calugarul. Insa, da, Vlad Tepes e in mod cert un unchi stravechi al lui Charles", a explicat Leo van de Pas.  


Realizatorul acestui aricol il puteti intilni pe Fcebook

0 commenti:

Trimiteți un comentariu

Cuvinte neplacute si murdare vor fi sterse .