Imagini video socante, Cazatura lui Cam Zink

25 de metri! Aceasta este lungimea canionului peste care a încercat să sară ciclistul Cam Zink în timpul rundei de calificare pentru Red Bull Rampage 2012, una dintre cele mai prestigioase şi mai dificile competiţii bienale de freeride din lume.
 Dan Diaconescu - Saci Cu Euro Pentru Oltchim
 Zink venise în deşertul de lângă Virgin, Utah pentru a-şi apăra titlul cucerit în 2010. Asta ca să înţelegi că nu e un novice. Şi nici nu e la prima căzătură de acest fel. Pe răbojul lui Zink mai sunt trecute cu sânge cinci operaţii la genunchi, ambele picioare rupte şi o tijă în tibie.
De data asta însă coborârea către canionul din Utah era cât pe ce să-i fie fatală. În momentul culminant (la propriu!), Zink şi-a dat seama că bicicleta lui tinde să se dea peste cap şi i.a dat drumul, aterizând pe solul pietros direct în picioare. Aterizând e un fel de a spune. Contactul a fost cu picioarele, apoi Zink s-a răsucit. Camera de luat vederi a căzut ceva mai departe, dar a continuat să funcţioneze, înregistrând spaima şi disperarea spectatorilor sosiţi să-i acorde primul ajutor.
Din fericire, Zink a scăpat doar cu nişte julituri serioase la călcâie, dar a admis că a tras cea mai mare spaimă din viaţa lui.
Imagini video socante.


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Cuvinte neplacute si murdare vor fi sterse .

Postări populare

Ultimele comentarii