Se afișează postările cu eticheta Rusia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Rusia. Afișați toate postările

duminică, 4 mai 2014

România se pregateste de război? Rezerviștii au primit ordine de chemare la mobilizare ...

Situatia din Ucraina a pus in alerta si autoritatile din Romania, unde au inceput primele pregatiri de razboi, care ii vizeaza chiar si pe rezervisti. In cursul lunii martie, acestia au fost chemati pentru inmanarea ordinelor de chemare la mobilizare. La Onesti, in judetul Bacau, rezervistii au fost chemati pe 10 martie la sediul politiei, unde s-au prezentat cu actele de identitate si livretul militar.

In ordinele de chemare la mobilizare se precizeaza ca, la declararea mobilizarii publice, rezervistii trebuie sa se prezinte, in termen de 8 ore, la o unitate militara din municipiul de unde apartin.

Totusi, cadrele militare prezente la Onesti au sustinut ca nu este vorba de pregatiri de razboi, ci doar de verificari ale situatiei rezervistilor, in vederea actualizarii evidentelor. Proceduri similare au loc si in alte orase din Romania. Spre exemplu, la Botosani, rezervistii au fost convocati pentru data de 18 martie, la centrul militar.

In paralel, consiliile judetene au primit ordin sa pregateasca planuri pentru situatiile de urgenta, inclusiv pentru razboi, si sa aloce fonduri pentru asigurarea alimentelor, carburantilor, utilitatilor si altor resurse necesare unei confruntari armate.

Proceduri similare au loc si in alte orase din Romania. Spre exemplu, la Botosani, rezervistii au fost convocati pentru data de 18 martie, la centrul militar. In paralel, consiliile judetene au primit ordin sa pregateasca planuri pentru situatiile de urgenta, inclusiv pentru razboi, si sa aloce fonduri pentru asigurarea alimentelor, carburantilor, utilitatilor si altor resurse necesare unei confruntari armate.

Țările vecine Ucrainei se pregătesc de război civil la Kiev. Asul din mâneca Rusiei și trei scenarii de final

Țările cu care se învecinează Ucraina se pregătesc pentru eventualitatea unui război civil la Kiev, acolo unde violențele au escaladat, vorbindu-se deschis despre posibilitatea unei scindări a Estului de Vest. SUA și Uniunea Europeană caută soluții pentru rezolvarea crizei ucrainene, în timp ce președintele Vladimir Putin are un mesaj ferm pentru Occident: "nu vă amestecați în Ucraina". În raport cu Rusia, Europa are o vulnerabilitate pe care Moscova o poate exploata pentru a avea câștig de cauză în Ucraina: insecuritatea energetică.

  Cancelarul Angela Merkel s-a întâlnit, vineri, la Berlin, cu premierul polonez Donald Tusk. Întâlnirea nu este o surpriză, mai ales că dl. Tusk face parte din rețeaua de noi contacte pe care Merkel și-a alcătuit-o după ce a obținut cel de-al treilea mandat de  cancelar. După discuțiile cu Angela Merkel, Donald Tusk a declarat că Polonia lucrează la planuri de contingență pentru situația în care va izbucni un război civil în Ucraina.

  "Țările cu care se învecinează Ucraina, în particular cele care compun grupul de la Vișegrad (Polonia, Ungaria, Slovacia și Cehia) se pregătesc, desigur, pentru diverse scenarii", a spus Tusk, citat de EuObserver.

  El a adăugat că un grup de experți din cele patru țări ale grupului de la Vișegrad pregătesc o soluție pentru scenariul în care Rusia sistează aprovizionarea cu gaze a Ucrainei, țară tranzitată de țevile care asigură necesarul de gaze pentru majoritatea țărilor europene. "Ne concentrăm pe evitarea unor astfel de scenarii, în care să se confruntăm cu situații de urgență", a punctat liderul de la Varșovia.

  Prezent și el în Germania, Traian Băsescu, președintele României, țară care se învecinează la nord cu Ucraina, nu a inclus în discursul său aspecte similare celor prezentate de Donald Tusk, însă a blamat un "eșec ak UE", acela de a nu remarca faptul că țările care au făcut parte din URSS au o sensibilitate diferită vis-a-vis de UE sau NATO, față de foste state comuniste precum România sau Polonia.

  Trei scenarii pentru finalul crizei de la Kiev:

  1. Soluția de compromis. Ucraina nu ia măsuri drastice în defavoarea relațiilor cu Rusia, dar se angajează serios pe drumul european, cu un orient de aderare la Uniune care să-i mulțumească pe protestatarii pro-Occident. Aici intervine rolul Uniunii Europene care trebuie să propună Ucrainei un proiect european viabil, cu un substanțial ajutor economic.

  2. Viktor Ianukovici desprinde Estul. Analiștii iau serios în calcul ipoteza secesiunii, în contextul în care, deocamdată, cele două facțiuni nu cedează, iar compromisurile sunt insignifiante în raport cu dimensiunea conflictului. Există o paletă largă de considerende care vine în sprijinul acestui posibil deznodământ. Spre exemplu, în Estul Ucrainei rezidenții vorbesc rusește, sunt ortodocși și loiali Patriarhiei Moscovei, în timp ce ucrainenii din Vest sunt catolici și loiali Patriarhiei Kievului. (O expunere mai amplă a acestor factori o găsiți în articolul lui Bogdan Chirieac - "Ucraina, în război civil")

  3. Rusia folosește mijloace militare. Acest ultim scenariu este extrem, puțin probabil, dar nu trebuie exclus datorită valențelor geostrategice ale Ucrainei, care este în același timp și un important bazin agricol și carbonifer. Iar în timp ce pentru Vest gândirea în termeni militari poate părea arhaică, pentru Rusia nu este. Trebuie menționat că Vladimir Putin a exclus în numeroase ieșiri publice varianta unei intervenții militare în Ucraina. Mai mult, el a respins comparația cu anul 2008, atunci când Rusia a folosit forță militară în conflictul din Georgia, al provinciilor separatiste Abhazia și Osetia de Sud. În timpul conferinței de presă maraton de la finele anului trecut, liderul de la Kremlin sublinia că Rusia nu-și face probleme în privința celor două porturi de mare importanță pe care le are în Ucraina, Sevastopol și Odessa, pentru că Moscova le controlează sub un contract semnat cu Kievul.

  Rolul Generalului Iarnă

  Nevoile și amenințările asimetrice cu care se confruntă statele membre UE au lăsat organismul european vulnerabil pe frontul securității energetice. Situația devine cu atât mai delicată cu cât Rusia are mâna deasupra robinetului cu gaze naturale într-o iarnă care a lovit năprasnic Europa, mai ales partea Sud-Estică. Dacă Moscova sistează exportul, cele mai multe țări ar putea rezista 2-3 zile cu rezervele stocate în depozitele subterane.

  Cum va face față UE unui astfel de scenariu?

  Articol preluat de pe http://www.dcnews.ro/

sâmbătă, 3 mai 2014

Obama și Merkel anunță noi sancțiuni împotriva Rusiei

Președintele SUA, Barack Obama, și Cancelarul German, Angela Merkel, au susținut, vineri, o conferință de presă comună, la Washington. Cei doi au avut o întâlnire în Biroul Oval și au discutat despre situația din Ucraina și cooperarea dintre cele două state.

 „În această dimineață, am căzut de acord să continuăm cooperarea noastră tehnică, să continuăm parteneriatul, am discutat problema energiei. Am discutat problema din Iran și din Siria. Cel mai mult am discutat despre ce se întâmplă în Ucraina. Angela, îți mulțumesc că ai avut o voce atât de puternică, pentru a critica Rusia. Suntem uniți în sancțiunile aplicate Rusiei, suntem uniți în sprijinul nostru pentru Ucraina, inclusiv pentru ajutorarea economiei țării.

Guvernul ucrainean are dreptul să își apere teritoriul, iar Rusia trebuie să își flosească influența, pentru a-i dezarma pe proruși. Suntem uniți, în continuare, în ce privește situația reținerii reprezentanților OSCE, iar Rusia trebuie să ia măsuri pentru eliberarea lor. Trebuie să vedem o rezolvare diplomatică a crizei, dacă nu, vor fi alte sancțiuni. Investiții de 100 de miliarde de dolari vor părăsi Rusia anul acesta, avem mai multe unelte, inclusiv sancțiuni care vor afecta sectorul economic și am vorbit cu partenerii europeni, pentru a le aplica. Rusia trebuie să știe că, dacă va continua aceste acțiuni, va înfrunta sancțiunile, dar calea cea mai bună este cea diplomatică. Guvernul din Kiev a respectat toate angajamentele, așa că Rusia trebuie să facă acest lucru. Următorul pas va fi plicarea unor sancțiuni mai grele.

Dacă vedem că destabilizarea continuă, astfel încât va împiedica alegerile din 25 mai, vom continua cu sancțiunile. Scopul nu este să pedepsim Rusia, ci să le dăm ocazia să facă alegerea bună. Și cu UE trebuie să existe alte negocieri, unele țări sunt mai vulnerabile față de Rusia, dar toate au fost de acord că Rusia a încălcat legile internaționale, teritoriul unei țări, și toți am fost de acord asupra acestui lucru", declarat Barack Obama, în cadrul unei conferințe de presă, susținută împreună cu Angela Merkel. „Cred că prioritatea noastră este situația din Ucraina și parteneriatul trans-atlantic, este important că pașii pe care i-am luat până acum, i-am luat împreună.

Ce s-a întâmplat în Ucraina și în Crimeea ne-a obligat să reacționăm. Oamenii din Ucraina pot decide pentru ei. Împreună cu OSCE, vom face tot ce putem pentru ca Rusia să facă pașii necesari pentru a aduce stabilitatea în Ucraina. 25 mai este aproape, trebuie să găsim o cale diplomatică, există o rezolvare, depinde de Rusia. Am vorbit și despre serviciile de securitate. Am avut mereu o cooperare bună cu SUA în acest sens", a declarat și Angela Merkel.

marți, 19 februarie 2013

Detaliul care ți-a scăpat pînă acum: Asteroidul care a căzut în Rusia a fost DISTRUS în aer!

Foto: sport.ro

Rușii sînt convinși că extratereștrii au intervenit în ultima secunda și au spart asteroidul care a lovit în Chelyabinsk.
1100 de persoane au fost rănite și mai multe clădiri au fost distruse într-un dezastru care a semănat cu sfîrșitul lumii. Mai multe clădiri au fost afectate, iar telecomunicațiile au căzut din cauza numărului mare de apeluri pe care oamenii le-au facut în minutele de după prăbușirea asteroidului.

vineri, 16 noiembrie 2012

Rogozin: pachetul II și III energetic va suci mîinile Republicii Moldova

Foto : noi.md
Vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, recomandă Republicii Moldova să renunțe la pachetul II și III energetic. Asta deoarece acesta „ar putea suci mîinile Republicii Moldova și va impune autoritățile să acționeze așa cum nu le va fi convenabil”. În cadrul unei conferințe de prese, Rogozin a specificat că integrarea rapidă în cadrul celor două pachete poate mai mult afecta Republica Moldova, decît va ajuta.

„Condițiile pe care le are Republica Moldova pentru al doilea şi al treilea pachet energetic nu garantează posibilitatea de a îndeplini acele cerințe pe care le propune „Gazporm”. Noi credem că respectivele pachete pentru Moldova nu sînt favorabile, dar voi credeți că ele sînt benefice. Avem puţin timp la dispoziţie, pornind de la faptul că, în curînd, expiră contractul de livrare a gazului”, a spus Rogozin.

“Situația nu este simplă. Oricare ar fi decizia Guvernului Republicii Moldova, noi vom ține cont de ea, reieșind din interesele sale pragmatice, care constau în crearea unei stabilităţi energetice”, a spus Rogozin.

Menționăm că Republica Moldova a solicitat Uniunii Europene anularea implementării pachetelor 2 și 3 energetice pînă în 2020. Aceasta a fost o condiție impusă de Rusia pentru a putea negocia mai uşor cu „Gazprom” un preţ acceptabil la gaz pentru Republica Moldova.noi.md

miercuri, 18 ianuarie 2012

Lavrov: Chişinăul refuză să coopereze cu partea rusă în cazul incidentului de pe Nistru



Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov declară că Chişinăul refuză să colaboreze cu autorităţile ruse în cazul incidentului din 1 ianuarie 2012 de pe podul de la Vadul lui Vodă.

În special, automobilul, în care se aflau cetăţenii moldoveni, nu a fost acordat pentru examinare şi expertiză balistică. "În loc de asta, se încearcă să politizeze problema. Sper că spiritele se vor calma, toată lumea se va linişti şi îşi va seama că nu trebuie să se ocupe de promovarea de sine, ci, totuşi, de crearea în continuare a condiţiilor pentru soluţionarea problemei foarte serioase", a adăugat şeful Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei în cadrul unei conferinţe de presă la Moscova.

În acelaşi timp, Lavrov califică drept blasfemie încercările unor părţi de a profita de acest incident pentru a atinge propriile obiective politice. El a declarat că operaţiunea de menţinere a păcii în Transnistria nu ar trebui să fie înlăturată în urma acestui caz.

"Încercarea de a prezenta acest episod în mod isteric, pentru a argumenta pentru înlăturarea operaţiunii de menţinere a păcii (în Transnistria), este pur şi simplu o blasfemie, în opinia mea, de a îşi promova politica în legătură cu această tragedie", a spus Lavrov.

Incidentul s-a produs în jurul orei şapte a dimineţii zilei de 1 ianuarie pe podul peste Nistru de la Vadul lui Vodă. Vadim Pisari, în vîrstă de 18 ani, împreună cu un prieten de-al său, deplasîndu-se cu un automobil VAZ - 2101 a dezbătut bara de protecţie a postului de pacificatori. Ca urmare, şeful schimbului de post a efectuat cîteva focuri de armă, rănindu-l pe tînăr. Băiatul a fost transportat la spital, unde a şi decedat.

noi.md