Cum sa furi o tara

Metoda „somnifer pentru pasager”. E pusă în practică de cei care au tupeu şi papagal. Hoţul trebuie să in­te­rac­ţi­o­neze cu victima (ea e agaţată, de obicei, într-un mijloc de transport în co­mun care circulă pe distanţe mari), să se facă plăcută şi să-i câştige în­cre­derea pentru ca, la momentul oportun, să-i poată servi, galant, un pa­har cu apă, suc ori cafea. Cu somni­ferul aferent. Odată adormită, victima e apoi deposedată de toate bunurile. O ţară poate fi adusă în stare de inconştienţă prin consum repetat şi excesiv de baliverne, pseudo-informaţii şi circ. Spălarea creierului prin maşina mass-media e mai eficientă decât orice drog. Pe verificate, prea puţini mai ştiu astăzi câte ministere sunt în România şi cu ce se ocupă fiecare, însă toată lumea deţine informaţii despre ce incantaţii făcea Oana Zăvoranu la vrăjitoare. Tembelizorul lu­crează la capacitate maximă. Şi-n timp ce ţara stă cu sufletul la gură să va­dă cum întind soţii Truică de copiii lor, i se fură, sinapsă cu si­nap­să, toată bruma de creier ce i-a mai rămas. Lăsându-i-se totuşi un ne­u­ron, capabil să recunoască pă­trăţelul, înainte de a pune ştampila la votare. Metoda „tacos” e importată din Spania. Victimele care merg pe stradă sunt împroşcate de la etaj cu o subs­tanţă dubioasă, cu aspect de vomă. Pro­fitând de stupoarea şi de greaţa vic­timei, apare imediat un „bi­ne­vo­i­tor” care se oferă să ajute cu apă şi cu şerveţele. În vreme ce atenţia victi­mei e concentrată numai pe operaţia de cu­răţare, partenerul „binevoitorului” îi subtilizează bunurile şi dispare. O ţară poate fi împroşcată cu mi­ze­rii din toate direcţiile.
Dinăuntru, cu etichete obscure lipite pe breasla po­liţiştilor, a medicilor, a profesorilor sau a judecătorilor. Din afară, prin miştocăreala ce se face pe seama noastră prin alte ţări, umilinţă faţă de care noi avem întotdeauna poziţia lui „Mutulică a făcut pe el de frică”. Şi-n vreme ce ţara, dezgustată, în­chide ochii, să nu mai vadă mizeria, i se fură din boccele şi ultima firimitură de mândrie. Metoda „harta”. Se lucrează în echipă. „Momeala”, o persoană bine îmbrăcată, cu un aer dezorientat, cere ajutorul şoferilor care vin sau pleacă din parcările aglomerate, pentru a găsi o adresă pe harta ce o ţine-n mână. Pentru a-l ajuta, victima coboară din maşină. Şi-n timp ce în­cear­că să ajute „rătăcitul”, dându-i indicaţii, partenerul acestuia se strecoară în vehicul, de unde fură obiectele de valoare. I se pune ţării în faţă o hartă. Şi i se aminteşte că în UE există libera circulaţie a persoanelor. Apoi, ţara e privită în ochi şi i se spune: „Cui nu-i convine poate să plece”. Iar oamenii pleacă. Şi-n vreme ce ei se duc, prea rar spre fericire şi împlinirea tuturor dorinţelor, ţării i se fură sufletul. Şi speranţa că poate-i va fi vreodată mai bine. M-am trezit într-o dimineaţă, m-am uitat pe geam şi am văzut că ţara dispăruse. Nu asfaltul, care-i pus de firma lu’ Cutare, nu bordurile sau panseluţele, care-a ale lu’ Cutărescu, nu câmpiile pe care ni le cumpără străinii, nu munţii, care-s trecuţi prin declaraţiile de avere, nu aurul care-i deja arvunit. Ci România mea, România din noi toţi. România căreia-i aparţinem şi care ne aparţine, ea nu mai era. Am deschis ochii, am privit înspre oameni şi n-am mai văzut-o. A dispărut peste noapte, furată pe şest şi fără urme, mai uşor şi mai simplu decât dacă ai fura o maşină din faţa blocului. E mai simplu decât dacă ai fura o ma­şi­nă din faţa blocului. Trebuie doar să faci parte din gaşca potrivită şi să ai sânge-n instalaţie, după cum bine spunea deunăzi un clasic în viaţă. Hoţii au mai multe metode de ope­rare; în cazul de faţă, ele pot fi puse în practică gradat sau concomitent, în funcţie de nevoi şi de oportunităţi. Metoda şuţilor. Hoţii de buzunare umblă în haite, de câte trei-patru, fie­ca­re membru având sarcini bine defi­ni­te. Unul bagă păgubitul la înghesu­ia­lă, altul îi blochează calea, în vre­me ce al treilea „operează”. Ceilalţi membri ai grupului ţin „tira” sau „stau de şa­se”, pe principiul „urma scapă tur­ma”. O ţară poate fi înghesuită la cozi, ca o turmă de oi împinsă în ocol la ora mulsului. Se ademeneşte cu baxuri de ulei, bormaşini, tigăi, mălai sau za­hăr, după ce în prealabil şuţii s-au asi­gurat că puterea de cum­pă­ra­re e la nivelul solului, iar victimele pot fi uşor ademenite. Şi-n timp ce ţa­ra se calcă în picioare să prindă pro­­moţiile, i se fură, os cu os, toată co­loana verte­brală. Cu tot ce mai e primprejurul ei: verticalitate şi demni­tate.
Autor: ADRIANA OPREA-POPESCU 4 ianuarie 2012