Spionajul, de pildă, a avut pierderi mari chiar înainte de fuga generalului Pacepa. Oameni care cunoşteau perfect cum funcţionează sistemul au trecut la „duşman” pentru că aveau ce vinde, nu din motive ideologice. Dacă Securitatea a fost trădată de cei despre care se credea că sunt soldaţii cei mai credincioşi, au fost şi momente când serviciul a ştiut să-şi aleagă cu abilitate agenţii. Unul dintre aceştia, ca să dăm cel mai recent exemplu, este Constantin Bălăceanu-Stolnici. Azi, fără patimă despre cei care au defectat şi despre cei care au lucrat cu sârg pentru Securitate lui Ceauşescu.
Republicare cu acordul primit de la Agentia de Investigatii Media
Dezertările se ţin lanţ
Locotenentul-major Mihai I. Atanasiu, agent al spionajului românesc, deplin conspirat în Franţa, a dezertat. Lovitura a fost usturătoare pentru Centrala de la Bucureşti. Drept dovadă, locotenentul-major este condamnat la moarte, în contumacie la începutul anilor ’70. Acest fapt relevă că autorităţile din România recunoşteau apartenenţa lui Atanasiu la serviciul de spionaj. Mai mult, o întreagă echipă a fost trimisă pe urmele lui Atanasiu pentru a-l captura. Operaţiunea, coordonată de către şefii Departamentului de Informaţii Externe (spionajul), Nicolae Doicaru, respectiv Ion Mihai Pacepa, a eşuat, pentru că francezii au ştiut să-l ascundă foarte bine pe spion.
O altă dezertare mai puţin cunoscută, care însă a făcut ravagii la Bucureşti, a fost a lui Emilian Alexandru. Omul fusese director al Serviciului Coduri din Ministerul de Externe şi avea ce vinde, mai ales că ani de zile lucrase mână în mână cu spionajul românesc. Şi pierderea căpitanului Constantin Ruiu a dat peste cap spionajul românesc de la acea vreme. Era deplin conspirat ca funcţionar la Banca de Reconstrucţie şi Dezvoltare, iar Centrala aştepta mult de la el. Însă, la un moment dat, Ruiu a dispărut fără urmă, motiv pentru care mai mulţi agenţi ai DIE au fost retraşi de la post.
Spioni chemaţi la şedinţe de partid
Responsabilitatea defecţiunii lui Ruiu aparţine şi Centralei de la Bucureşti, mai precis şefilor acesteia. Culmea politicii comuniste, ofiţerilor deplini conspiraţi li se cerea imperativ să participe la şedinţele de partid din ambasade, în cazul nostru cea de la Washington, motiv pentru care riscul deconspirării era maxim. Nu-i exclus ca Ruiu să fi fost mirosit de americani şi apoi “întors”, pentru ca, ulterior, să iasă din scenă. Cert e că nu se ştie precis nici până azi ce s-a petrecut cu ofiţerul. Un alt agent DIE deplin conspirat a fost căpitanul Virgil Tipănuţ. Locuia la Oslo, împreună cu soţia şi copiii, iar oficial lucra pentru Ministerul Comerţului Exterior şi al Cooperării Economice Internaţionale. S-a pierdut în ceaţă, împreună cu toată familia, chia atunci când doi agenţi deplin conspiraţi se îndreptau de la Bucureşti spre Oslo, pentru a-l controla.
Lista dezertărilor de dinaintea fugii generalului Pacepa e lungă. Însă, azi am vorbit doar despre agenţii mai puţin cunoscuţi, dar foarte importanţi pentru Direcţia de Informaţii Externe.
Răspunsul DIE la dezertările masive a fost şi el unul care, cel puţin pentru conducerea de atunci a României, trebuia să pară drastic – pedepsirea exemplară a tuturor defectorilor. Mai mult, spionii aveau să simtă permanent presiunea conducerii DIE, pentru a fi convinşi de faptul că îi aştepta glonţul dacă dezertează. O prostie mai mare nici că se putea, din motive lesne de înţeles.
Pedepsirea “trădătorilor”
Echipa de pedepsire a defectorilor era condusă de generalul Pacepa, al cărui adjunct era colonelul Gheorghe Manea. La rândul său, colonelul era secondat de către locotenent-coloneii C. Robescu şi I. Filipescu. Numai că, operaţiunea de depistare şi pedepsire a „trădătorilor” n-a avut rezultate concrete. În primul rând datorită contextului politic. Chiar dacă Ceauşescu dorea din tot sufletul eliminarea spionilor care trecuseră cu arme şi bagaje în tabăra adversă, tot el era acela care bătea la uşa marilor cancelarii occidentale. Anumite acţiuni ale românilor pe teritoriu străin puteau fi considerate teroriste, aşa că nu erau deloc binevenite. Acesta este motivul pentru care, de pildă, răpirea din SUA a unui alt defector DIE, Constantin C. Răuţă, a fost contramandată în ultimul moment, deşi operaţiunea fusese pregătită cu minuţiozitate. Mai mult, chiar, agentul „Lucreţiu” a fost retras din preajma soţiei lui Răuţă, rămasă la Bucureşti şi aflată sub o atentă supraveghere. Cert e că grupul operativ care avea misiunea să pedepsească defectorii nu şi-a atins scopul. Mâna lungă a Securităţii nu i-a ajuns pe „trădători”, însă nu este exclusă ipoteza că oamenii care conduceau pe atunci DIE – Doicaru şi Pacepa - să nu fi dorit cu adevărat declanşarea vreunui scandal internaţional. Vulpoii DIE nu puteau să nu anticipeze că pedepsirea unor spioni români ar fi dus, inevitabil, la ameninţarea propriilor poziţii. O eventuală criză cu ecouri pe toate meridianele nu se putea solda decât cu îndepărtarea lor din funcţie.
Moartea ideologiilor şi cazul Bălăceanu-Stolnici
Am vorbit în deschiderea articolului despre faptul că Securitatea nu a avut doar eşecuri, ci şi succese. Unul dintre acestea este legat de activitatea lui Constantin Bălăceanu-Stolnici care însă n-a recunoscut niciodată că a lucrat pentru serviciile secrete româneşti. Pare a fi fost un agent valoros care, timp de aproape 25 de ani, şi-a însuşit o tehnică aparte de observare şi analiză a oamenilor şi a situaţiilor. Nici nu putea fi altfel. Urmaşul boierilor argeşeni este un timp deosebit de înzestrat. Drept dovadă, talentul său de-a comunica, bazat pe reale calităţi, a fost exploatat la maximum de Securitate, mai ales pentru a obţine informaţii din rândul emigraţiei. Adevărat, de-a lungul timpului, au lucrat mulţi oameni inteligenţi pentru Securitate, însă mai rar unul de talia lui Stolnici. Nu doar că avea o bună acoperire - boier de viţă veche -, dar, conform propriei păreri, dobândise calităţi absolute necesare unui agent secret: “şi-a însuşit tehnica de observare şi analiză a oamenilor şi a situaţiilor, ca o îndemânare în redactarea unor informări. Totodată, şi-a asimilat un punct de vedere precis, care trebuie să-i guverneze relaţiile cu oamenii dinafară”, sta scris în dosarul lui Stolnici de al CNSAS. Defectorii Securităţii au trecut la „duşman” pentru bani şi alte favoruri, nu datorită unor convingeri politice. Stolnici a lucrat cu serviciul secret tot din motive mercantile: bani şi avantaje profesionale. În realitate, în lumea serviciilor de informaţii, ideologiile sunt subţiri ca să nu spun chiar moarte de-a binelea. Pentru agenţi, inexistente. Nici Stolnici n-a avut probleme ideologice, mai ales că la începutul carierei sale a spionat chiar clasa din care făcea parte - boierimea.
Doar cei care conduceau România comunistă credea că spionii pot fi înregimentaţi politic, obligându-i să participe la şedinţele de partid din ambasade. Motiv pentru care, chiar a doua zi, aceştia intrau în colimatorul contraspionajului, care ori îi neutraliza, ori îi recruta.
Foto deschidere: Nicolae Doicaru (dreapta) şi Ion Mihai Pacepa, sefii DIE
Republicare cu acordul primit de la Agentia de Investigatii Media
0 commenti:
Trimiteți un comentariu
Cuvinte neplacute si murdare vor fi sterse .