Comerţul "pe încredere", practicat în ţările nordice, este de multă vreme cunoscut. Exista şi astăzi. Imaginile de mai jos ilustreză "pe viu" până unde merge încrederea în Norvegia: magazinul are marfa expusă în raft, cu preţul afişat deasupra. Clientul ia marfa, o cântăreşte, trece la aparatul de taxat, care calculează preţul după ce clientul a apăsat butonul corespunzător mărfii (greutatea a transmis-o deja cântarul), iar apoi îşi pune marfa în plasă, scrie Factroom.În continuare, clientul face plata. Pentru asta, are la dispoziţie două vase: în unul plăteşte, din altul ia restul. După ce a plătit, clientul marchează pe aparatul de taxat valoarea depusă şi restul primit, pentru ca, la sfârşitul zilei, aparatul să-şi facă monetarul. Bonul îl pastrează până ajunge acasă. Vânzătorul are deplină încredere în client, dar autoritatea fiscală îşi rezervă dreptul să verifice pe drum dacă aparatul a încasat şi TVA-ul.Nu e simplu? Fără vânzător, fără supraveghetor, fără casieră. Şi chiar fără bodyguarzi. Informatii preluate de pe :http://www.ziare.com/
Magazinele de fermier sunt modeste, iar reclamele aproape lipsesc.
Autoservire 100%.
În general, marfa este vrac. Pentru cine ia mai mult, există şi varianta preambalată, gata cântărită.
Varza nu se cântăreşte. Se vinde la bucată.
Informatii preluate de pe :http://www.ziare.com/
Conservele sunt făcute la fermă, iar ouăle se vând cu cofragul
Fermierii nu sunt obligaţi să-şi vândă numai produsele proprii. Pot comercializa şi produsele altora, din aceeaşi zonă, dacă sunt ecologice (exclus fir sintetic).
În zona respectivă, se fac mai mult jucării.
Fermierii pot vinde şi produse preambalate, dar numai ecologice şi fără conservanţi.
De aici se ia restul (în Norvegia, monedele subdivizionare sunt găurite; şi la noi erau găurite cele de 25 şi 50 bani până prin anii '30 ).
Din curte, nici n-ai zice că e magazin. Ai zice că e o casă de vacanţă.
0 commenti:
Trimiteți un comentariu
Cuvinte neplacute si murdare vor fi sterse .