luni, 8 decembrie 2014

Leul a stabilit un nou antirecord


Foto: comments.ua

Cursul
oficial al leului moldovenesc în raport cu dolarul american a atins
astăzi maximul istoric, relatează NOI.md. Potrivit datelor oficiale ale
Băncii Naţionale a Moldovei, la 8 decembrie cursul oficial a fost
stabilit la nivelul de 15,1916 pentru un dolar, ceea ce reprezintă cel
mai înalt curs de referinţă pentru un dolar SUA. În weekendul trecut
cursul oficial a fost de 15,1731 pentru un dolar.

De menţionat că
pragul psihologic de 15 lei pentru un dolar a fost depăşit la 18
noiembrie 2014. Atunci cursul leului în raport cu dolarul american a
constituit 15,0334 lei pentru un dolar, atingînd astfel un record
istoric. La 19 noiembrie BNM a stabilit cursul la nivelul de 15,1144 lei
pentru un dolar. Ulterior leul moldovenesc şi-a consolidat treptat
poziţiile, însă începînd cu 3 decembrie iarăşi a depăşit nivelul de 15
lei pentru un dolar (15,0848) şi a continuat să se deprecieze.

Anterior
reprezentanţii Băncii Naţionale a Moldovei au menţionat să
devalorizarea leului moldovenesc în raport cu principalele valute este
condiţionată de un şir de factori obiectivi, specificînd, în particular,
creşterea cererii la valută din partea agenţilor economici odată cu
scăderea ofertei acesteia din partea persoanelor fizice, ceea ce a dus
la deficitul valutei pe piaţă. În plus, asupra deprecierii leului au
influenţat criza regională, recesiunea economică şi devalorizarea
valutelor ale celor mai importanţi parteneri comerciali ai Moldovei –
Ucraina şi Rusia. Totodată, deprecierea rublei ruse şi grivnei ucrainene
faţă de dolar a fost mai semnificativă decît devalorizarea leului
moldovenesc.

BNM a mai menţionat că deprecierea leului în
noiembrie a fost cauzată şi de factorul psihologic şi incertitudinea
legate de situaţia geopolitică şi alegerile parlamentare.

0 commenti:

Trimiteți un comentariu

Cuvinte neplacute si murdare vor fi sterse .