joi, 20 martie 2014

Declarație: Avem toate șansele să pierdem țara

Foto: gov.md

Parlamentul se va convoca mîine într-o ședință cu ușile închise pentru a discuta despre evoluțiile din regiune și securitatea Republicii Moldova, în contextul crizei din Ucraina. Cu o inițiativă în acest sens a venit astăzi șeful fracțiunii PLDM, Valeriu Streleț, care a propus ca la audieri să participe conducătorii structurilor de forță din țară, dar și reprezentanții Biroului pentru reintegrare.

În context, președintele de onoare al PD, Dumitru Diacov, a opinat că Republica Moldova are nevoie de coeziune națională și de o situație stabilă internă. În caz contrar, situația riscă să scape de sub control, a opinat Diacov.

„Noi avem toate șansele să ne trezim într-o situație dificilă, să pierdem țara, să mergem la alegeri, dar după aceea să venim și să nu avem ce conduce. Se fac tot felul de declarații. Noi avem nevoie de liniște, de coeziune națională, asta o să ne ajute, nu NATO, rușii, America – nimeni”, a spus Diacov.

Deși au susținut propunerea de a organiza o ședință specială pe marginea problemei de securitate, deputații comuniști s-au arătat indignați de faptul că audierile vor avea loc cu ușile închise.

„Cine face acest zgomot? De ce ședința să fie închisă? De ce vă temeți de popor? De aceea că sînteți păcătoși. Toți împreună sîntem pentru dezbateri, dar numai deschise. În așa condiții discutăm sau ieșim în public și discutăm în PMAN”, a replicat președintele PCRM, Vladimir Voronin. 

0 commenti:

Trimiteți un comentariu

Cuvinte neplacute si murdare vor fi sterse .