Acum au nevoie de ajutorul comunității.
Am stat de vorbă cu Irina Petraru, 32 de ani, originară din județul Iași, mama a patru fete, care ne-a povestit despre viața ei și a familiei de când au venit în Italia, în urmă cu patru ani. ”Am plecat cu soțul meu în anul 2009. La fel ca milioane de români, în căutarea unui trai mai bun. Am lăsat acasă cele patru fetițe ale noastre, dar îmi promisesem să le aduc cât mai curând lângă noi, dacă vom găsi ceva de lucru, o casă, un venit cât de cât.
Și ne-am ținut de cuvânt pentru că după mai puțin de un an erau alături de noi, la Roma, chiar dacă situația nu era deloc roză. Împrumutasem bani pentru a aduce copiii lângă noi. Nu puteam să-i mai țin departe de noi.”
Chiar dacă au fost chemați în Italia de o rudă, cu promisiunea că vor avea un loc de muncă, situația a fost total diferită. ”Am venit pentru că sora soțului meu ne garantase pentru el un loc de muncă sigur. Nu a fost așa. A muncit pentru concubinul cumnatei mele și cu toate astea nu a fost plătit. A primit foarte puțini bani.
Datoriile s-au acumulat tot mai mult. După un timp soțul meu a decis să se adreseze sindicatului, să încerce să recupereze din bani. Ar fi trebuit să ne angajăm un avocat, dar era imposibil. De unde bani? În final a recuperat aproape 1000 de euro, bani care nu ajungeau nici pentru plata chiriei restante sau a cheltuielilor casei. Ce să mai spun de mâncare, haine sau cheltuielile cu școala copiilor.”
”Sunt zile în care pleacă dimineața și se întoarce seara cu 20 de euro...câteodată trebuie să ne ajungă pentru o săptămână.”
Din momentul în care a renunțat la primul loc de muncă, soțul Irinei nu a mai găsit nimic de lucru, cu contract sau documente în regulă. ”Nu a mai găsit nimic de lucru. Merge zilnic și caută, lucrează ce poate, pe unde apucă, fără un contract sau o siguranță, pe un termen mai lung.
Sunt zile în care pleacă dimineața și se întoarce seara cu 20 de euro. De banii ăia cumpărăm mancare pentru toți șase...dar nu pentru o zi, ci pentru perioada până când mai reușește să găsească câte ceva de lucru. Și câteodată trebuie să ne ajungă pentru o săptămână.”
Necazul cel mai mare a apărut în familia Petraru anul trecut, când Irina a descoperit că este bolnavă de cancer. ”Eu am fost mereu mai bolnăvicioasă, a fost greu dintotdeauna să-mi găsesc un loc de muncă. Lovitura cea mai cumplită am primit-o anul trecut, când mi-am făcut niște analize, pentru că mă simțeam foarte rău. Atunci mi s-a comunicat că sunt bolnavă de cancer. Nu era de ajuns că trăim de pe o zi pe alta.”
Irina Petraru ne-a spus că cel mai mult regretă faptul că boala ei și situația financiară disperată a familiei au asupra copiilor efecte ”devastante”. ”Fetițele știu că sunt bolnavă, că merg la medic și la tot felul de tratamente. Am fost și operată. Suferă mult și de asta îmi pare cel mai rău. În plus duc lipsă mereu de ce le trebuie pentru școală. Mă doare sufletul când le văd supărate și îmi povestesc că uneori, din cauza lipsurilor, la școală sunt privite urât.
”Mai sunt persoane care ne aduc alimente, haine pentru copii. Aș dori să le mulțumesc tuturor.”
Noi nu avem bani să le dăm pentru activitățile extrașcolare, pentru excursii sau ce mai organizează ei. Profesoarele știu acest lucru, încearcă să ne ajute, dar îmi spun că se simt umilite.”
Românca ne-a povestit că a avut și o surpriză plăcută. O asociație românească de la Roma le-a adus ajutoare și că s-a și organizat o mică campanie de ajutorare a lor, la centrul ”La Strada”. ”Asociația părinților români ne-a ajutat cu alimente. Au strâns la un centru comercial, ”La Strada”, ajutoare pentru noi. Doresc să le mulțumesc pe această cale.
A fost singura asociație românească ce ne-a venit în ajutor. Mai sunt persoane care ne aduc alimente, haine pentru copii. Aș dori să le mulțumesc tuturor. Cert este că nu putem fi întreținuți în felul acesta. E nevoie de un loc de muncă pentru soțul meu. Și ne-am descurca cu ce avem.”
Dorința Irinei Petraru este însă de a se întoarce acasă. ”Ar părea ciudat pentru unii dar noi am vrea să ne întoarcem acasă. Chiar dacă cu boala mea ar fi poate sinucidere curată. Dar parcă nu mai putem rezista aici. Cineva s-ar întreba de ce nu plecăm. N-o facem pentru că n-avem bani. Nu am plătit chiria de mai bine de un an, abia avem ce să mâncăm.
De unde să scot bani pentru transportul a șase persoane? Dacă însă cineva ne-ar ajuta, am pleca. Mi-e greu să spun, dar vă rog să faceți un apel comunității românești: ajutați-ne cu un loc de muncă, să supraviețuim măcar, dacă nu, măcar să plecăm înapoi în România.”
Andi Rădiu
Date de contact:
Irina Petraru, tel. 069551018, mobil: 3884887661
Fonte :http://www.gazetaromaneasca.com/
0 commenti:
Trimiteți un comentariu
Cuvinte neplacute si murdare vor fi sterse .