vineri, 3 ianuarie 2014

EXCLUSIV Acasă la Victor Spirescu, singurul român care a invadat Marea Britanie. „Am venit să muncesc, nu să vă fur!

EXCLUSIV Acasă la Victor Spirescu, singurul român care a invadat Marea Britanie. „Am venit să muncesc, nu să vă fur!
Forfota mare pe 1 ianuarie 2014 in regatul unit: Paza ca vine invazia de Romani si Bulgari au tinuto pe primele pagini din presa Marii Britaniei ultimii 7 ani. Citeste : Primul avion din România 1 ianuarie 2014, a aterizat la Londra
Citeste : Imaginea României, ştirbită de tabloide. Jurnaliştii britanici preferă să-i prezinte frecvent pe români ca fiind un popor de hoţi şi cerşetori Victor Spirescu (30 de ani), devenit vedetă în presa din Marea Britanie, la 1 ianuarie, şi prezentat drept unul dintre invadatorii din estul Europei, este un tânăr sărac din satul uitat de lume Pelişor, din Sibiu, cu un vis simplu: să strângă bani pentru casă. Românul spulberă, însă, mitul britanicilor şi le transmite că nu-şi va da ţara pentru Anglia. Victor Spirescu si prietena lui : Foto arhiva personala
Pelişorul e un sat aproape de capătul judeţului Sibiu, în comuna Bârghiş. Satul mai numără doar 300 de case, are străzi înguste, neasfaltate, două biserici cu brazi împodobiţi în curţi şi foarte multă sărăcie. Atât de multă încât tot tineretul satului a luat drumul străinătăţii, care în Germania, care în Anglia sau Spania, în speranţa că, astfel, vor reuşi ceea ce pe uliţele îngheţate n-ar fi reuşit niciodată: să-şi facă, pentru ei şi pentru copiii lor, un viitor. „Majoritatea tinerilor sunt plecaţi, şi copiii mei, am trei copii şi toţi lucrează în Germania, la Mc Donald’s. Unii sunt plecaţi de doi ani, alţii de trei, fraţii s-au dus unul pe altul, cum au putut, toţi tinerii sunt plecaţi în Germania, Spania, Anglia“, spune cu amărăciune Daniela Boaru, o localnică din sat. Iar cel mai bun exemplu, ca să ne convingă că în cătunul uitat de lume nu ai altă şansă, e chiar cel personal: nu şi-a găsit de lucru, aşa că îngrijeşte, zi şi noapte, o bătrână bolnavă de Alzheimer, pentru 1.300 de lei pe lună. „Vezi că e Victor la televizor!“ Pe femeia de 46 de ani o întâlnim într-o casă mică, unde năvăleşte toată numai suflet şi emoţie. E casa lui Victor Spirescu, românul care ţine, de la 1 ianuarie, prima pagină a presei britanice, după ce a fost întâmpinat pe aeroport de jurnaliştii care aşteptau „invazia“ est-europenilor şi de parlamentari britanici. Doar că Victor, pe care îl cunoaşte acum tot satul, nu s-a dus în Anglia nici să distrugă, nici să fure, nici să sperie lumea, aşa cum se aşteptau britanicii. El a plecat acolo pentru un vis simplu şi un viitor altfel, mai bun.
Victor Spirescu a fost si constructor si cioban De loc din Bucureşti, Victor a terminat liceul, a lucrat în construcţii şi, în urmă cu doi ani, a ajuns în Pelişor. Iniţial, povesteşte vecina lui, ca şi cioban la cineva din sat. Apoi, a lucrat în construcţii, la o mânăstire unde se făceau lucrări. Aici l-a cunoscut Cătălina, o fată simplă, de la ţară, cu ochi albaştri umezi atunci când vorbeşte despre dragostea lor. „Am stat într-o chirie, la început, apoi eu am plecat în Germania, la muncă, la sortat de morcovi. Când m-am întors, cu banii de acolo, cu ce a mai avut el, ne-am luat casa asta, să stăm împreună, să ne facem o familie“, rezumă Cătălina, scurt.
Casa mai că stă să se dărâme, are două camere mici, o bucătărie, un grajd şi un şopron de lemne. În prima cameră, singura mai de Doamne ajută!, în care stăm de vorbă lângă o sobă încinsă, fata ne arată cu mândrie amenajări cu rigips, un pic de gresie, un pic de faianţă, toate făcute de mâna lui Victor, „se pricepe“. N-au avut însă bani de mai mult, aşa că nici n-au stat pe gânduri când un prieten i-a oferit lui Victor şansa de a pleca în Anglia. Se cunoşteau de când băiatul a lucrat cioban pentru bunicii prietenului său, îl ştia om muncitor şi ştia că vorbeşte şi limba engleză şi i-a găsit şi de lucru, la o spălătorie de maşini. Cu prietenul cu care a plecat şi cu alţi doi români va împărţi, la Londra, o chirie. „E un băiat de suflet“ Cătălina a fost foarte surprinsă când l-a văzut pe Victor al ei cu presa britanică strânsă ciorchine în jurul lui, la televizor. Nu ştia de ce primire a avut parte, ei au vorbit scurt la telefon, i-a spus că a ajuns bine şi atât. Tânăra nu ştie ce au scris englezii, însă ştie bine adevărul lor, acela că Victor a mers acolo ca să muncească cinstit, pentru ca ei doi să aibă un viitor. Vecina Cătălinei, doamna Boaru, cea cu copiii plecaţi în Germania, are numai cuvinte de laudă pentru Victor. „Victor e un băiat de suflet, povestitor, respectă pe toată lumea, încă nu-mi vine să cred că l-am văzut la televizor“, spune doamna Boaru. Ştie ce se spune despre românii plecaţi dincolo, însă la fel de bine ştie, cunoscându-i pe tinerii din satul ei duşi departe, că nu tot românul pleacă pentru a fura sau pentru a cerşi. „Nu există pădure fără uscături. În România, ca în toate ţările, sunt oameni care îşi câştigă banii cinstit, dar şi oameni răi“
„Am venit să muncesc, nu să vă fur!“ Câteva sute de oameni, jurnalişti englezi şi câţiva parlamentari s-au afişat la aeroportul din Londra, pe 1 ianuarie, pentru a întâmpina mulţimea de români care, potrivit presei britanice, urmau să le invadeze ţara. Surpriza a fost că la terminalul de la aeroport nu a venit decât un singur român: Victor Spirescu, plecat din Bucureşti cu munca, acum doi ani, în localitatea sibiană Pelişor, s-a dus în Londra pentru că are un contract de angajare la o spălătorie auto. Jobul i-a fost găsit de câţiva prieteni de-ai lui, mutaţi de mai demult în Anglia. „Când am intrat în aeroport, au sărit vreo 200 de ziarişti pe noi, ne-au pus întrebări, erau şi nişte parlamentari de-ai lor. Eu le-am zis tuturor că am venit aici să lucrez, nu să vă fur. Am să iau banii şi am să-i duc la noi în ţară, în România, atâta tot. Parlamentarii mi-au zis că au aflat că vin şi că nu au nicio problemă, dar că le este frică să nu se strice economia altor ţări. Că se vor duce mulţi români la ei şi ce o să facă românii. Ziceau că o să se formeze un echilibru. Oricum, parlamentarii lor nu sunt ca ai noştri. Au venit au dat mâna cu mine, au vorbit cu mine cum trebuie“, a declarat Victor pentru „Adevărul“. Acesta a mai spus că, după experienţa din aeroport, i s-a întâmplat să îl recunoască oamenii prin magazine, dar că, în general, sunt prietenoşi. Deşi are un contract de muncă nedeterminat la o spălătorie auto, Victor spune că o să stea doar câteva luni. „Vreau să renovăm şi noi casa, să ne facem un rost. Chiar dacă stau într-o casă cu două camere, prefer să vin acasă. Să vin cu ceva lire după câteva luni şi asta e. Nu dau ţara mea pe Anglia“, a mai spus Victor.
Vezi si pe youtube Dr. Tommy Tomescu Co-presedinte ONG-ului aarbd.org alaturi de Parlamentarii laburişti Keith Vaz şi Mark Reckless, au fost prezenţi pe aeroportul din Luton pentru a întâmpina invazia romanului Victor Spirescu ajuns vedeta in UK, fara sa vrea.
By Prisacaru Gheorghe-Mirel

Un comentariu:

Cuvinte neplacute si murdare vor fi sterse .