joi, 11 iulie 2013

Contacteaza-ti deputatul, cere-i sa nu voteze legea minelor!

Dragi susținători ai campaniei Salvați Roșia Montană, Parlamentul României urmează să voteze în plenul Camerei Deputaților propunerea legislativă PLx 549/ 2009 de modificare a Legii Minelor 85/2003.


Între modificările propuse există prevederi neconstituționale, care încălcă grav drepturi fundamentale ale omului, precum dreptul la proprietate. Dacă proiectul de lege este aprobat, oamenii din Roșia Montană și din orice zonă în care există o concesiune minieră vor putea fi expropriați forțat de către o companie pentru un proiect de interes privat! Propunerea legislativă vine în contextul grabei cu care Guvernul României se pregătește să aprobe proiectul minier Roșia Montană prin emiterea acordului de mediu. Propunerea legislativă vizează, astfel, derogări de la acte normative, menite a accelera procesul de avizare a proiectului Roșia Montană, acum blocat datorită sentințelor judecătorești pronunțate și datorită legislației în vigoare.

Acum este momentul să acționăm direct și să ne protejăm dreptul la viață și la proprietate! Azi e vorba de o proprietate din Roșia Montană, mâine poate fi vorba de proprietatea ta! Să nu lăsăm ca acest precedent să fie creat! Citește și semnează Petiția către Deputați pentru respingerea proiectului de modificare a Legii Minelor 85/2003 și Raportul de analiză a propunerii legislative PLx 549/2009 întocmit de Asociaţia Alburnus Maior pentru a vedea argumentele împotriva modificării legislative și pentru a le putea explica mai departe.
Contactează-l direct pe deputatul ales în colegiul uninominal din care faci parte sau din orice alt colegiu pentru a-i cere să nu voteze proiectul de modificare a legii minelor. Cel mai puternic instrument de a influenta decizia deputatilor este contactarea directa a acestora. Suna-i si stabileste o audienta. Nu ezita! Este dreptul tau constitutional de a te adresa membrilor Parlamentului. Aceasta metoda, indelung folosita in strainatate, si-a dovedit ultilitatea in alte parti ale lumii. Este momentul sa folosim acest instrument democratic in sprijinul salvarii Rosiei Montane.
Înmânează-i petiția împotriva proiectului de modificare a legii minelor, pe care o găsești aici, semnată de tine și de cât mai multe persoane (rude, prieteni, vecini, colegi, orice persoană din imediata ta apropiere).
Cere-i deputatului să își facă publică poziția și să discute și cu alți colegi de partid despre votul împotriva legii minelor. Citește primele testimoniale ale celor care au mers în audiență la deputați!
Promovează acțiunea Contactează-ți deputatul, asigură vizibilitate demersurilor tale în rândul prietenilor, familiei, la serviciu și promovează acțiunea în cadrul evenimentelor la care iei parte. Orice ocazie de promovare a mesajelor Campaniei Salvați Roșia Montană este binevenită! Avem nevoie de sprijinul tău pentru a duce vestea mai departe! Afla cum ne poti ajuta accesand acest kit de activism! Printează și distribuie acest fluturaș prietenilor. 


1. Cum afli care e colegiul tău uninominal? Intră pe site 1 sau pe site 2, caută județul tău și apoi numărul colegiului uninominal în funcție de localitatea și strada pe care locuiești.
2. Cum afli care e deputatul ales în colegiul tău uninominal? Intră pe pagina Camerei Deputaților, caută județul tău și vezi care e deputatul ales în colegiul uninominal din care faci parte și care sunt deputații din județul tău..
3. Cum afli adresa biroului parlamentar? Dă click pe numele deputatului pentru a afla mai multe informații despre el, datele de contact precum și adresa și contactele biroului parlamentar. Sună sau deplasează-te personal la biroul parlamentar pentru a-ți programa o audiență cu deputatul tău. Zilele dedicate audiențelor sunt joia și vinerea.
4. Ce faci dacă nu îl găsești? Dacă nu îl poți contacta direct pe deputat, ia legătura cu șeful său de cabinet și prezintă-i petiția și îngrijorările tale. Cere să ți se inregistreze petiția la biroul parlamentar, păstrează numărul de înregistrare și cere un răspuns în scris la solicitările petiției. Insistă!
5. Ce fac după aceea? Trimite-ne un email la adresa petitii@rosiamontana.net pentru a ne povesti cum a decurs întâlnirea. Urmărește procesul legislativ pentru a vedea dacă deputatul tău a votat conform promisiunii. Trimite-ne copii după petițiile semnate sau tabelele de semnături scanate la aceeași adresă de e-mail sau prin poștă la B-dul 21 Decembrie 1989, nr. 60, ap. 32, 400124, Cluj-Napoca. Noi vom centraliza petițiile și audiențele din întreaga țară și îți vom trimite cu prioritate toate noutățile și informațiile! 


Acționează acum! Cu cât suntem mai mulți, cu atât avem mai multe șanse de reușită! Uniți Salvăm Roșia Montană!

Fonte: http://www.rosiamontana.org/

Un comentariu:

  1. Buna seara,

    In caz ca legea va fi retrimisa in Parlament de catre Presedintele Klaus Iohannis, v-as ruga sa creati o campanie similara cu cea pentru legea anti cianura. Va multumesc!

    Liviu

    RăspundețiȘtergere

Cuvinte neplacute si murdare vor fi sterse .