marți, 30 aprilie 2013

Ultima figură în jocul de mimă la români: Regionalizarea. Românii mai întorc odată fundul către Bruxelles.

Ultima figură în jocul de mimă la români: Regionalizarea. Românii mai întorc odată fundul către Bruxelles.

După arhi-cunoscutele exemple cu bogătaşi de carton, industrie de carton, guverne de carton, dive de carton şi alte nenumărate falsuri pe care le-am livrat Europei, mimând (înveseliţi de fiecare dată ca de o nouă şotie) diverse măsuri pe care Bruxelles-ul ni le-a impus încruntat, iată că suntem pregătiţi să le mai livrăm unul: cel al regionalizării, în care suntem gata să însăilăm din nou forme fără fond, mimând – pentru a câta oară? – procesul de integrare. Vom livra din nou o mostră a tradiţiei noastre bimilenare de a spune ca stăpânii şi de a face tot cum ştim noi.
Seriozitatea cu care nemţii privesc procesul de regionalizare pare să le fie proprie doar lor. În timp ce ei dezbat cu maximă seriozitate şi responsabilitate propunerile prin care speră să realizeze o Europă a regiunilor, italienii fac dezbateri interminabile şi inutile cu privire la rolul unui preşedinte reinstalat la vârsta de 85 ani, francezii nu-şi revin din ceea ce presa din hexagon denumeşte un şoc cultural, respectiv publicarea averilor demnitarilor (vezi RFI/Ro), spaniolii sunt mult mai interesaţi de aventurile financiare şi nu numai ale Familiei Regale iar englezii fac tot ce le stă în putinţă pentru a izola cât mai bine preţioasa lor liră şi pe ei înşişi de tot balamucul european. Edificiul UE trosneşte din toate încheieturile, creşterea medie economică tinde agonizant către zero. Strategia susţinută de Germania de a reduce deficitele bugetare ca răspuns la criza datoriilor este criticată puternic de state europene dar şi de ţări din alte regiuni, deoarece a condus la recesiune şi şomaj record în uniunea monetară. Secretarul Trezoreriei SUA, Jacob J. Lew, a încercat, săptămâna trecută, să-i convingă pe miniştrii de Finanţe din zona euro să orienteze politicile blocului către expansiunea economiei. Problemele din Europa riscă să deraieze încercările SUA de a reporni creşterea prin măsuri monetare de stimulare a economiei.
Cât de mult contează toate aceste frământări europene la Bucureşti? Zero barat. Puterea politică locală are o cu totul altă preocupare: împărţirea feudelor pentru vasalii credincioşi. Deşi Guvernul român a organizat o dezbatere cu prezenţă franco-germană cu privire la regionalizarea instituţionalizată a României, la doar câteva zile distanţă, premierul român în exerciţiu întreprinde făţiş acţiuni care întorc ţara, pur şi simplu, în Evul Mediu. Dacă în Franța regionalizarea s-a făcut pas cu pas, iar acum există patru niveluri administrative şi procesul nu este considerat a fi încheiat, în Germania landurile, cu o organizare mai bine definită, se află într-o veritabilă competiție și sunt perfect capabile să își facă propriile proiecte și să își ia fiecare banii de la Bruxelles, chiar dacă există încă discrepanțe între diferite regiuni.
Firesc ar fi să urmăm modelul cel mai performant, respectiv cel german, în care atribuțiile regiunilor să fie definite clar în Constituţie, în care să existe o instituție-arbitru, credibilă și unanim  acceptată, respectiv Curtea Constituțională. În Legea fundamentală ar trebui înscrise delimitările competențelor regiunilor în materie de taxe și impozite, iar Senatul ar trebui să aibă alte funcțiuni, devenind reprezentant al regiunilor. Ce facem noi, în schimb? O combinată „feudalism-socialism-capitalism” extrem de originală şi proprie doar nouă. Deşi cei trei termeni au fost utilizaţi frecvent în presa ultimilor 23 de ani, din păcate li s-a dat fie doar sensul peiorativ fie cel metaforic. În realitate, chiar din primii ani de „democraţie originală” am avut parte de un „socialism cu faţă umană”, urmat de „capitalismul de cumetrie” pentru ca apoi să revenim în forţă la cee ce ştim să facem cel mai bine: un sistem cvasi-feudal.

O analiză, chiar superficială, arată că întregul aparat politic din ţara noastră funcţionează deja ca un sistem feudal, în sensul propriu al cuvântului, suprapunându-se până la confuzie pe întregul aparat administrativ. Mai trebuie doar oficializat şi instituţionalizat! Feudalismul evului mediu se baza pe relaţia specifică între vasal şi suzeran. Acesta din urmă îi cedează vasalului un teritoriu pe care cel supus îl administrează, împreună cu o serie de privilegii. Aceste privilegii (inclusiv teritoriul) oferit de suzeran vasalului poartă denumirea de feudă. Teritoriul respectiv intră în administrarea vasalului, însă el nu îi aparţine. Suzeranul poate, în cele mai multe cazuri, revoca relaţia de vasalitate şi îşi poate recupera feuda. În acest fel, vasalul este dependent de suzeran. Astfel se construieşte un sistem cu mai multe nivele ierarhice, suzeranul suprem fiind domnitorul, regele, principele care, la rândul lui, poate să fie şi el vasalul unui Imperiu. În cadrul acestui sistem, privilegiile fiecărui vasal din piramida ierarhică depind de suzeranul său direct superior iar în ultimă instanţă de domnitor şi de împărat. Fiecare vasal avea o anumită autonomie în administrarea feudei sale.
Şerbii, iobagii (angajaţii fără speranţă de scăpare, complet dependenţi de sistem) şi răzeşii (micii proprietari) români arareori par interesaţi ca acest tip de relaţie să dispară, primii din obişnuinţa de a li se da, iar cei din urmă mulţumiţi dacă sunt lasaţi să combine micile afaceri cu mici furtişaguri din zeciuială, în schimbul unui peşecheş. Ajugem astfel într-un fel de amalgam politic, economic şi administrativ, propriu doar nouă, fermecător prin unicitatea sa. Alegerile au devenit un soi de joc de mimă, cu rezultatul previzibil că ici-colo câte un mic suzeran-vasal local este schimbat cu un altul, cel mazilit înfundând nu de puţine ori puşcăria. La fel cum am mimat revoluţia burgheză din Europa, doar pentru că nişte intelectuali erau conectaţi la evenimentele din Vest şi au reuşit să pună la cale o revoltă de amploare, fără ca şi la noi să se fi acumulat o masă critică necesară unor schimbări reale şi de profunzime în societate. Pe acelaşi tipar, am mai mimat odată Revoluţia est-europeană din 1989, pentru că schimbarea de formă, impusă din afară, nu a fost urmată şi de schimbarea necesară de fond. Şi nici a clasei conducătoare.
Ce rămâne de făcut aşadar, în acest context? Păi, în primul rând, să învăţăm să folosim corect terminologia feudală, pentru a evita supărătoare confuzii: baronatul cuprinde câteva comune, marchizatul (cam cât un fost raion la comunişti) – mai multe baronate, comitatul (stăpânit de un conte) – mai multe marchizate, pentru ca mai multe comitate să alcătuiască un ducat (stăpânit de un duce). Sau, în terminologie românească: Ban – guvernator al unei regiuni; Mare Logofăt: întâiul boier de divan, cel care conducea cancelaria domnească și, în lipsa domnului sau al mitropolitului, prezida divanul; Logofăt – titlu de mare dregător, membru al sfatului domnesc; Mare Spătar: comandant suprem al oștilor țării; Spătar: șef al armatei și al poliției; Mare Vornic: cel dintâi boier din divan, având sarcina de cârmuitor și de înalt judecător al curții domnești și al întregii țări;  Vornic: însărcinat cu supravegherea curții, cu conducerea treburilor interne, având și atribuții judecătorești; Postelnic: Şef al Cancelariei domneşti: Vistiernic: administra vistieria țării; Stolnic:   șeful bucătarilor, al pescarilor și al grădinarilor etc., etc.
Atenţie însă: deosebirea între nobilimea românească și cea feudală din occidentul Europei consta în faptul că la cei occidentali rangul nobiliar constituia un atribut al persoanei, care putea exista și fără posesia unui domeniu feudal și care nu se pierdea o dată cu feuda, în timp ce statutul de boier din Țările Române se obținea prin dăruire de pământ de către domn și nu prin introducerea în ordinul cavalerilor. Rangurile boierești erau de multe ori întărite de posesiunea unor domenii, a căror proprietate era garantată de domn. Rangurile boierești, față de titlurile nobiliare vesteuropene, nu erau ereditare. Boierul era de fapt un “angajat” al statului, iar titlul său nobiliar era și el o funcție a statului, în fapt a suveranului, și nu un atribut al persoanei. La rangul de boier se asociau privilegii sociale, inclusiv bogăție, faimă, respect. Sună cunoscut şi familiar zilelor noastre, nu-i aşa?
Cu alte cuvinte, ca şi-n 1848, ca şi-n 1989, mimăm din nou o formă europeană fără a avea (sau a încerca să construim) şi fondul.

3 comentarii:

  1. Ar fi timpul sa terminam cu comunitatea eoropeana cu bruxel si a fi sclavi comunitati eoropene care neu adus urmatoarele foloare poporului roman datori,datori si au distrus economia tari a scazut nivelul de trai si a saracit lumea asa ca toti politicieni romani sint sclavi comunitati eoropene care este condusa de germania si franta astia sint ditatori eoropeni impreuna cu ditatori mondiali america... SUA.
    Tot ce fac politicieni acum sint programe care sint bine gindite sa distruga tata romaneasca sa o faca bucati sa creieze regiuni prin alte cuvinte vreau sa distruga o tara intreaga asta vreau iei acum regionalizarea este o idei care distruge poporul roman si este o rusine perntru stramosi nostri care siau dorit unirea...

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai dreptate daca franta si germania minca ceva trebuie sa mincam si noi trebuie sa lingem mereu pe cineva astai modelu de politica romaneasca lingai si sclavi.

    RăspundețiȘtergere
  3. Vai călăuzi călăuziţi,
    Vai şi de popii cei sfinţiţi.
    N-aveţi de ce să prigoniţi
    Semeni de veacuri asfinţi.
    Din umbră-n umbră acum umblaţi,
    Ţinând lumina pe sub braţi.
    Vorbind măreţ nedesluşaţi.
    Pe-ai voştri fraţi vreţi să-îngropaţi.
    Un rău mai mare nu-i acum,
    Să vezi poporul meu nebun.
    Să-i arzi istoria în drum,
    Să laşi uitării al său fum.
    Cel foc ce ardeti, carnea lor.
    Cel ce viteaz nemuritor
    A dăruit la Ziditor
    În schimbul libertăţilor.
    N-ai să-nţelegi ce n-ai să vezi,
    Curat la suflet să cutezi.
    Că n-are leac şi nici de veac,
    Bătrân cu suflet de copac.
    Şi nici în hărţi nu-i scris acum
    Ce drum, ce-i foc şi fum.
    În piept îl ai şi stă ascuns,
    Mare s-a dat şi s-a tot tuns.
    Cuvinte nu-s ca să-l deslegi
    Mister ştiut de marii regi.

    RăspundețiȘtergere

Cuvinte neplacute si murdare vor fi sterse .