Sondaj: Voronin este unul dintre cei mai influenți politicieni, iar Plahotniuc îl depășește pe Lupu

Premierul Vlad Filat, ministrul de externe, Iurie Leancă, și liderul PCRM, Vladimir Voronin, sînt trei cei mai influenți politicieni moldoveni ai lunii februarie, potrivit unei evaluări a Institutului de Analiză și Consultanță Politică „Politicon”. Comparativ cu luna ianuarie, Vladimir Voronin a crescut cu 6,5 poziții, revenind pe locul trei după ce timp de un an nu s-a aflat în primele trei poziții. „Pe parcursul anului trecut, Vladimir Voronin a ocupat o poziție stabilă în partea a doua a topului. Asta demonstra că PCRM se afla într-o criză permanentă după plecarea mai multor membri importanți. Iată că oponenții PCRM, prin acțiunile sale nesăbuite, au garantat o ascendență a liderului PCRM, care brusc se ridică”, a spus directorul „Politicon”, Anatol Țăranu.
Printre primele zece personalități ale topului, prezentat astăzi de „Politicon”, s-au mai plasat președintele țării, Nicolae Timofti, – pe locul 4, în creştere cu 5 poziții, președintele fracțiunii parlamentare a PLDM, Valeriu Streleț – pe locul 5, care a căzut cu o poziție. Pe locul șase în top s-a plasat primarul capitalei Dorin Chirtoacă, care a coborît cu 3 poziții, pe şapte – fostul prim-vicespicher Vlad Plahotniuc, în creștere cu 4,5 poziții. Acesta l-a devansat pe liderul PDM, Marian Lupu, care se află pe locul 9 și este în scădere cu 3,5 poziții. Totodată, președintele PL, Mihai Ghimpu, se află pe poziția a 8-a, în scădere de 0,5 poziții, iar ministrul de interne, Dorin Recean, se află pe locul 10, în scădere cu patru poziții. În același timp, în luna februarie, președintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, s-a clasat pe locul 11, în creștere cu 6 poziții, iar fostul prim-ministru Ion Sturza, care se află pe poziția a 12-a, s-a ridicat cu 20,5 puncte. Și directorul Centrului Național Anticorupţie, Viorel Chetraru, a avansat cu 19,5 poziții, clasîndu-se pe locul 13.

Totodată, preşedintele Partidului Acţiunea Democratică, Mihai Godea, datorită înaintării moțiunii de cenzură, se află acum pe locul 20, în creștere cu 22,5 poziții.

În același timp, liderul Mișcării Antimafie, Sergiu Mocanu, a dispărut din lista primilor 10 politicieni ai lunii, coborînd cu 7 poziții și plasîndu-se pe locul 14.

Sursa: NOI.MD

3 comentarii:

  1. Toti sint sclavi servicilor secrete ruse si zic si fac ce li se comanda ...

    RăspundețiȘtergere
  2. Tu de unde sti ca sint supusi rusiei.

    RăspundețiȘtergere
  3. Si romani sint la fel sclavi americanilor.

    RăspundețiȘtergere

Cuvinte neplacute si murdare vor fi sterse .

Postări populare

Ultimele comentarii