joi, 10 ianuarie 2013

Deputat: persoana ucisă de procurorul general a fost incinerată în crematoriul de la Odesa

Deputatul Parlamentului Moldovei din partea Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM), Mark Tkaciuk, l-a acuzat pe procurorul general al republicii, Valeriu Zubco, de omorul unei persoane în timpul vînătoarei şi incinerarea cadavrului în crematoriul de la Odesa.
Despre aceasta deputatul a scris pe una din reţelele de socializare.

În legătură cu cele întîmplate, Mark Tkaciuk consideră că este necesar de convocat şedinţa extraordinară a Parlamentului. Totodată, potrivit deputatului, printre martorii omorului, care a fost ascuns mai bine de două săptămîni, se numără un şir întreg de funcţionari de rang înalt din justiţia moldovenească.
„Pe 23 decembrie a fost omorît un om. Se vorbeşte că acesta a fost împuşcat de procurorul general în timpul unei vînători. Se vorbeşte că la acea vînătoare au participat un şir întreg de magistraţi şi procurori. Nimeni nu cunoaşte unde se află corpul neînsufleţit al victimei. Se vorbeşte că acesta a fost incinerat în crematoriul de la Odesa, chipurile, la solicitarea rudelor”, a menţionat Tkaciuk.

Deputatul PCRM a propus ca în cadrul şedinţei extraordinare a Parlamentului să fie „scoasă în vileag întreaga bandă”, implicată în acest caz.

„Destul cu revolte pe Facebook! Consider că trebuie de convocat şedinţa extraordinară a Parlamentului. Trebuie de clarificat, de ce poliţia şi presa tac de pe 23 decembrie. Nu vom permite ca crematoriul de la Odesa să devină „Oswenzim”-ul democraţiei moldoveneşti”, a îndemnat Tkaciuk.

Amintim, că presa a informat, pe 6 ianuarie, că la 23 decembrie procurorul general al Moldovei, Valeriu Zubco, în timpul unei vînători a rănit mortal o persoană, care a decedat două zile mai tîrziu.

De asemenea, jurnaliştii au comunicat că printre martorii omorului se numără preşedintele Curţii de Apel a Moldovei, Ion Pleşca, adjunctul acestuia Gheorghe Creţu şi membrul Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Nicolae Damaschin.

NOI.MD

0 commenti:

Trimiteți un comentariu

Cuvinte neplacute si murdare vor fi sterse .