joi, 17 mai 2012

Românii basarabeni i-au adresat o scrisoare lui Putin

Foto realizat de  : noi.md
Tineretul liberal a adresat o scrisoare deschisă preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin. În mesaj, membrii organizaţiei solicită Rusiei să recunoască ocupaţia din anul 1812 şi cer retragerea imediată a trupelor ruse şi muniţiilor din Transnistria.

În scrisoare se menţionează că, în anul 1812, Rusia nu a avut niciun drept de a pune stăpînire pe teritoriul Moldovei aflat între Prut, Nistru, Dunăre şi Marea Neagră. De asemenea, în mesaj se menţionează despre morţile din Gulag-uri, foamete şi deportările în masă ale “românilor basarabeni” în timpul “anexării nelegitime a Basarabiei”.

„Niciun popor demn, care doreşte să-şi decidă prezentul şi viitorul în condiţii de independenţă politică, nu poate să accepte cu niciun preţ prezenţa unor trupe militare străine, cu atît mai mult cu cît acestea se află aici contrar voinţei poporului şi Guvernului nostru”, a menţionat activistul organizaţiei, Ion Cebanu.

“Este o necesitate imperioasă ca Dumneavoastră personal, întreaga elită politică a Federaţiei Ruse să se împace, să accepte şi să îmbrăţişeze cu căldură generoasa idee de independenţă şi libertate deplină a românilor moldoveni”, se mai arată în textul scrisorii.

Activiştii organizaţiei au citit scrisoarea în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi au expediat-o în cutia poştală a Oficiului Poştal Central din Chişinău


Sursa: noi.md

0 commenti:

Trimiteți un comentariu

Cuvinte neplacute si murdare vor fi sterse .