luni, 16 ianuarie 2012

Filat nu se ţine de funcţie: fotoliul meu nu are urme de unghii

Reforma constituţională este impusă de realitatea existentă în Republica Moldova şi vizează viitorul ţării. Cel puţin aşa susţine premierul, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vladimir Filat. ”Reforma constituţională are ca scop asigurarea unui regim de guvernare parlamentar autentic şi trebuie dus pînă la capăt. Vor munci experţii pentru a veni cu un proiect de modificare a Constituţiei, dar vom avea consultări şi cu experţi străini”, a declarat Filat în cadrul conferinţei de totalizare a activităţii Guvernului pe anul 2011. Totodată, premierul afirmă că nu va accepta reforma propusă, dacă aceasta va avea drept scop doar micşorarea pragului de vot şi alegerea preşedintelui. Potrivit lui, o astfel de abordare este cea mai mare problemă. ”Nu pragul este problema, nu neparticiparea cetăţenilor la vot. Pericolul este această abordare faţă de reformă. Rezolvăm această problemă nu pentru ca cineva să obţină funcţii sau eu să mă menţin în funcţia de prim-ministru. Puteţi să mergeţi în biroul meu şi să vedeţi că fotoliul meu nu are urme de unghii, de parcă m-aş ţine de el”, a remarcat Filat. Acesta a explicat că vor fi modificate doar articole din Constituţie care vizează alegerea preşedintelui şi funcţiile acestuia. Amintim că, astăzi, şi-a început activitatea un grup de experţi care vor elabora un proiect de lege pentru modificarea Constituţiei. Totodată, în primăvară urmează să fie organizat un referendum constituţional pe problema respectivă. Montaj video realizat de : noi.md

0 commenti:

Trimiteți un comentariu

Cuvinte neplacute si murdare vor fi sterse .