Investiții europene pentru trasee moldovenești (FOTO)


Foto: noi.md

Peste
doi ani, traseele Hânceşti-Cimişlia şi Chişinău-Ungheni-Sculeni vor
avea altă calitate, una europeană. Ca şi în cazul arterei
Sărăteni-Soroca, pe lângă reabilitarea propriu-zisă a drumurilor, vor fi
reconstruite şi reparate podurile şi podețele, şi vor fi amenajate
trotuare. Lucrările vor fi realizate din fonduri europene, valoarea
totală pentru ambele trasee fiind de 94 de milioane de euro: bani
alocați de Banca Europeană de Investiții (BEI), Banca Europeană pentru
Reconstrucție şi Dezvoltare (BERD), şi un grant oferit de Comisia
Europeană.

Lilia Zaharia,
Asociaţa Presei Independente


Indicatoarele
rutiere cu inscripția „Drum în lucru” sau „Pericol de accidente”, pe
care le vedem imediat după ieşirea din oraşul Hânceşti, ne atenționează
că intrăm pe o porțiune pe care se circulă cu dificultate. Lucrările de
reabilitare sunt în toi, drumul fiind împânzit de muncitori care trudesc
din greu: unii taie asfaltul degradat, alții măsoară gropile, iar pe
unele porțiuni deja se toarnă primul strat de asfalt. „Am început
lucrările prin luna august. Acum punem primul strat de asfalt, de aceea,
pietrişul este mai măşcat”, ne arată Pavel Garbatii, unul dintre
drumari. Colegul său, Sergiu Merloiu, adaugă că, într-o zi, astfel de
asfalt se toarnă pe o porțiune de un kilometru. „Acum ne este mai uşor,
căci e răcoare şi asfaltul se întăreşte în vreo patru ore, pe căldură
însă e mai greu”, spune tânărul care, chiar dacă discută cu noi, nu-l
scapă din ochi pe şoferul maşinii care toarnă asfaltul…

Poate vor fi mai puține cruci…

Aceleaşi
indicatoare de avertizare le descoperim la intrarea în satul Bozieni
din Hânceşti. Aici, chiar lângă şcoală, un grup de muncitori trudesc la
reabilitarea unui pod. „Va fi o minune, dacă muncitorii vor face acest
pod. De când m-am măritat, acest pod a fost înnoit doar o dată. Dar
mulți ani au trecut de atunci...”, ne spune mătuşa Maria Dubceag, în
vârstă de 77 de ani… Ea ne asigură că, după renovare, acest pod îi va
scăpa pe mulți săteni de pericolul inundațiilor. „Vedeți, aici nici nu
mai desluşeşti că a fost cândva un pod. Acum arată ca o râpă…Dacă, însă,
podul se va construi aşa cum se cuvine, în timpul ploilor mai mari, apa
se va scurge pe sub el şi nu va mai îneca beciurile şi ogrăzile
oamenilor”, mai adaugă bătrâna.

La ieşirea din sat ne întâlnim cu
o altă locuitoare, Vera Rusu. De mână cu nepoțica ei de doi ani, femeia
mergea pe marginea drumului, ferindu-se de băltoacele rămase după
ploaie. „Iaca aşa ne chinuim cu drumul nostru. Văd că s-au apucat de
lucru şi, odată cu traseul central, fac şi trotuarul pe care să meargă
oamenii. Acum, când e glod, lumea preferă să treacă pe şoseaua centrală,
iar aici se întâmplă multe nenorociri. Vedeți câte cruci sunt pe
marginea drumului?!.”, ne întreabă săteanca.

„Vrem un drum construit cu adevărat!”

Schimbăm
direcția şi mergem pe un alt drum a cărui reabilitare a început în
acest an – Chişinău-Ungheni-Sculeni. Şi aici, s-a pornit de la poduri.
Acum, pe podul de după satul Bahmut din raionul Călăraşi se circulă
foarte greu, fiind accesibilă doar o singură bandă în ambele direcții.
Dar şoferii sunt înțelegători şi speră că peste doi ani, aşa cum s-a
promis, vor avea drum nou pe care să circule în siguranță. „Dacă vrem
schimbări, trebuie să îndurăm aceste incomodități. Pe aici merg spre
capitală oamenii din trei raioane – Ungheni, Călăraşi şi Străşeni –, iar
fluxul de transport e foarte mare, ne spune Gheorghe Gârea din
Căbăieşti, Călăraşi. Vreau să fie un drum bun, nu doar cârpit, cum se
făcea până nu demult. Să fie construit cu adevărat!”.

Traseul
Chișinău-Ungheni-Sculeni are o lungime de 92 km. Două segmente, cu o
lungime totală de 40 km, vor fi reabilitate de Compania azeră „Azercom”,
care va repara podețele, va amenaja trotuarele şi căile de acces în
curțile din localitățile Vatra şi Străşeni. Alți 52 km vor fi
reconstruiți de Compania cehă „OHL”, care va repara zece poduri, va
construi un pasaj denivelat peste calea ferată şi sisteme de colectare
şi evacuare a apelor, şi un drum de ocolire de 8 km a oraşului Ungheni.

Potrivit
panourilor amplasate pe ambele direcții ale traseului
Chişinău-Ungheni-Sculeni, drumul urmează să devină „bun şi modern” până
în anul 2016. Acelaşi termen de executare a lucrărilor este fixat şi
pentru drumul Hânceşti-Cimişlia.

Această publicaţie este posibilă
datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin
intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID).
Opiniile exprimate aparţin Asociaţiei Presei Independente (API) şi nu
reflectă în mod necesar poziţia USAID sau Guvernului SUA.

Insert
DRUMURI DE CALITATE DIN FONDURI EUROPENE


Potrivit
lui Serghei Polisciuc, șeful Direcţiei investiţii din cadrul
Administraţiei de Stat a Drumurilor, pentru reabilitarea segmentului
Hâncești-Cimișlia, în luna august au fost semnate două contracte în
valoare totală de circa 14 milioane de euro, bani oferiţi de Banca
Europeană de Investiţii (BEI). Lucrările de reabilitare includ și
reconstrucţia a trei poduri, reparaţia podeţelor, amenajarea
trotuarelor, a acceselor și intrărilor în curţi. Costul lucrărilor de
reabilitare a drumului Chișinău-Ungheni-Sculeni este de circa 80 de
milioane de euro, aici urmând să fie utilizate resurse financiare
alocate de BEI, BERD și un grant oferit de Comisia Europeană.

Legende

Vera Rusu
,
locuitoare a satului Bozieni, Hâncești, speră că după renovarea
traseului Hâncești-Cimișlia nu se vor mai acumula băltoace pe marginea
drumului.

Pe traseul Chișinău-Ungheni indicatoarele rutiere ne avertizează că drumul este în proces de reabilitare.

Sergiu Merloiu, drumar, lucrează la reabilitarea traseului Hâncești-Cimișlia.

Postări populare

Ultimele comentarii