Chișinăul cere Moscovei detalii despre decizia privind migranții moldoveni


Foto: sfm.md

Ministerul
Afacerilor Externe și Integrării Europeană anunță că nu a fost
notificat oficial de partea rusă despre noile reguli aplicate în cazul
migranților moldoveni care muncesc în Federația Rusă. În acest sens,
Ambasada Republicii Moldova la Moscova a adresat o solicitare
autorităților ruse, prin care cere detalii privind noul mecanism de
intrare/ieșire a cetățenilor moldoveni pe teritoriul Federației, notează
NOI.md.

Solicitarea a parvenit după ce șeful Serviciului Federal
de Migraţie, Konstantin Romodanovski, a anunțat ieri că muncitorii
moldoveni care muncesc ilegal în Federația Rusă vor putea veni în
Moldova în perioada 5-30 noiembrie curent pentru a putea vota la
alegerile parlamentare. Ulterior, aceștia se vor putea reîntoarce în
Rusia, pentru a-și relua activitatea. Serviciul Federal de Migrație a
mai decis că toate încălcările anterioare ale migranților moldoveni vor fi anulate.

„Avînd
în vedere faptul că prevederile respective, odată confirmate oficial,
vor afecta toți cetățenii moldoveni care se află pe teritoriul
Federației Ruse, Ambasada Republicii Moldova la Moscova a adresat, prin
canale diplomatice, o solicitare de clarificare a prevederilor
legislației Federației Ruse, în baza cărora va fi aplicat noul mecanism,
precum și dacă acesta se va extinde asupra cetățenilor Republicii
Moldova cărora le-a fost aplicată interdicția de intrare pe teritoriul
acestui stat pînă la data de 5 noiembrie 2014, cînd a fost anunțată
intrarea în vigoare a noului mecanism”, se precizează în declarația
Ministerului Afacerilor Externe.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Cuvinte neplacute si murdare vor fi sterse .

Postări populare

Ultimele comentarii