Lutenco: Cetățenii noștri de peste hotare vor fi activi la alegerile parlamentare (VIDEO)


Foto: noi.md

„Vom
face tot ce depinde de noi pentru a-i informa cît mai bine pe cetățenii
noaștri aflați peste hotare despre alegerile parlamentare din această
toamnă. Acum ei urmează să se expună, dar sîntem convinși că vor vota
activ și rata de participare va fi înaltă”, a declarat pentru NOI.md
șeful Biroului pentru Relații cu Diaspora, Victor Lutenco.

Funcționarul
a precizat că în acest an echipa lui a îndeplinit un volum enorm de
muncă privind informarea conaționalilor noștri de peste hotare despre
alegerile parlamentare din toamna curentă și importanța acestora pentru
dezvoltarea ulterioară a Moldovei. Au fost utilizate toate sursele de
informare posibile: Internetul, diverse întrebderi, scrisori etc.

„Nu
știu de ce, dar sînt convins că conaționalii noștri vor vota mai activ,
decît la parlamentarele din anul 2010. Voi reaminti, că atunci au fost
deschise 75 de secții de votare, iar în acest an – 100. Nu vor fi
probleme cu buletinele de vot. Cel mai important lucru pe care ne-am
străduit să-l conștientizeze cetățenii noștri este faptul că fiecare din
moldovenii de peste hotare participă în determinarea soartei de mai
departe a patriei lor”, a subliniat Lutenco.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Cuvinte neplacute si murdare vor fi sterse .

Postări populare

Ultimele comentarii