Leancă la Taraclia: Orice decizie luată la nivel local nu trebuie iasă din cadrul legal

Cum apreciați inițiativa autorităților din Găgăuzia de a petrece referendumul pe 2 februarie? Pozitiv Negativ Nu-mi pasă Nu știu despre ce referendum este vorba rezultatele sondajului Această declarație a fost făcută astăzi de către prim-ministrul Iurie Leancă, la o întîlnire cu primarii și conducerea raionului Taraclia. Părţile au discutat despre diverse aspecte ale situaţiei politice din ţară, precum şi despre evoluţiile în relaţiile externe ale Republicii Moldova, relatează NOI.md cu referire la Serviciul de presă la Guvernului. La rîndul său, președintele raionului, Alexandr Garanovschi, și-a exprimat convingerea că mai multe probleme vor fi depăşite. În acest context, șeful cabinetului de miniștri a reafirmat sprijinul Chișinăului în soluționarea problemelor din sudul țării: educație, agricultură, drumuri etc. „Pledăm pentru rezolvarea problemelor din sudul țării de o manieră echilibrată”, a subliniat premierul. Iurie Leancă a spus că va insista pe atragerea investițiilor, elaborarea şi finanţarea proiectelor din diverse fonduri. Autoritățile din Găgăuzia intenționează să organizeze pe 2 februarie curent un referendum consultativ, în cadrul căruia cetățenii vor fi întrebați care este opțiunea lor pentru viitorul relațiilor externe ale Republicii Moldova. NOI.MD

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Cuvinte neplacute si murdare vor fi sterse .

Postări populare

Ultimele comentarii