Noi provocări la Corjova: străzile sînt blocate de autospeciale



Autorităţile transnistrene încearcă să intervină în caracterul paşnic al manifestărilor din satul Corjova, unde sînt comemoraţi eroii căzuţi în războiul de pe Nistru. Asta în pofida apelurilor Comisiei Unificate de Control, dar şi al Chişinăului adresate autorităţilor de la Tiraspol de a se abţine de la asemenea acţiuni.

Potrivit Promo-Lex, de la primele ore ale dimineţii numeroase autospeciale au blocat principele intersecţii din satul Corjova. Coloane întregi de civili cu steaguri ale aşa zisei republici nistrene organizează un presupus miting pentru a intimida şi provoca locuitorii.

Veteranul de război şi ex-primarul satului Corjova, Valeriu Miţul, susţine că astfel de manifestaţii sînt fără precedent. „Cazacii încearcă să intimideze populaţia locală să nu participe la Marşul Păcii. Pînă în acest an, astfel de evenimente nu au avut loc. Scopul lor este clar - de a provoca şi împiedica organizarea marşului nostru. Fără precedent este şi faptul că satul este blocat de maşini speciale pentru transportul deţinuţilor, maşini ale serviciilor de pompieri şi ambulanţe”, a declarat Miţul.

În ajun de 2 martie, Comisia Unificată de Control a lansat un apel Chişinăului şi Tiraspolului de a organiza manifestări de comemorare, însă fără acţiuni violente şi intimidări.

Astăzi, se împlinesc 20 de ani de declanşarea conflictului armat de pe Nistru. Potrivit unor date estimative, în timpul conflictului au murit aproape 300 de combatanţi moldoveni, încă 400 de civili din dreapta Nistrului şi peste 800 de transnistreni.


Sursa: noi.md

Postări populare

Ultimele comentarii